Tuesday, October 22, 2013

O zi in Apuseni

Acum o saptamana si-un pic, ca sa profit de toamna care parca o venit foarte brusc, am facut o incursiune in satul/catunul... nu stiu exact cum sa-l definesc, pe numele lui Sagagea, judetul Alba si catre Stiolne. Am mai trecut prin el foarte rapid cu ocazia Maratonului Apuseni, in iunie, si mi-o placut extrem de mult, chiar daca l-am vazut cu trepidatii si cu pulsu ridicat.
Asa ca, sambata de dimineata am plecat spre Campeni, iar la Posaga am facut o dreapta strategica spre Posaga de Jos, apoi Posaga de Sus, si-am continuat tot inainte spre Sagacea pe un drum nu foarte bun, da nici foarte rau. Am lasat masina pe marginea drumului, sa nu incurce pe nimeni, si-am incercat sa refac o portiune din traseul de la maraton. Asa ca, am mers pe ceea ce parea a fi un curs de apa, dupa care am luat-o pieptis in sus pe deal, de unde incepea deja se se vada extraordinar cum incet se schimba coloritul.







Am intalnit si-o specie interesanta de purcel...



Apoi am continuat cu urcusul, Sagagea devenind tot mai mica si mai frumoasa






Sus in coasta am dat de traditionalele grajduri din Apuseni, acum toamna fiind toate goale, dar primitoare.










Spre Stiolne am mers printr-o padure de arama, iar cand am iesit din ea, era prea departe, asa ca inapoi pe drumul ce se vedea, spre Stiolne.






Am ajuns dupa inca vreo jumate de ora, si-o fost numa bine de-am mancat un pic si-am si dormit de-amiaz. Mi-i s-o parut foarte interesante capitele, nu am mai vazut asa... o coada impletita pana acuma pe vreuna, si nici nu-mi dau seama de ce se face.









Dupa somn, am luat-o la pas inapoi spre masina, cu un mic ocolis pe deasupra, sa vedem Scarita-Belioara.








Cand am ajuns deasupra la Sagagea, incepea soarele incet sa apuna dupa un deal, in timp ce dupa altu luna incepea sa se vada.








Mai jos l-am lasat pe-un nene si pe calu lui sa urce la deal, dupa lemne cred, si cand s-o impotmolit, i-am dat o mana de-ajutor sa ia curba cum trebe.







Si pe urma, am mers pana langa biserici, ca se vedea frumos, si inapoi acasa, cu promisiunea ferma de a mai merge, ca-i prea frumos.






Si pe final, ca sa ma laud, am castigat premiul special la un concurs foto intitulat "Summer in Romania", organizat de www.uncover-romania.com
Am participat cu o poza de la Zetea din primavara  si... mai multe detalii aici

Tuesday, October 1, 2013

Ineu cu iz de Suhard

Cu toate ca am avut in vara o tentativa nereusita de Rodnei, am reusit sa ma intorc weekendul care tocmai o trecut. Data trecuta fix cand am ajuns la Lala Mica, cat ca am pus cortu si o inceput o furtuna agresoare care m-o tinut in cort vreme de vreo 2 ore si ceva, timp in care am mangaiat cainele care tremura ingrozitor din cauza de frica de tunete. Care, ce-i drept, m-o cam speriat si pe mine ca dadeau foarte aproape.
La un moment dat s-o mai ostoit, asa ca am adunat rapid si-am hotarat ca n-are rost sa stau, asa ca plecat am fost.
De data asta insa, vremea se anunta cel putin stabila, cu soare si niste nori, si frig. Am zis ca n-are rost cortu, mai ales ca exista cabane in Pasul Rotunda. Am incercat la Cabana Croitor, da nu aveau loc, asa ca am stat la cabana Pasul Rotunda, 90 de lei pe camera, caldura buna plus posibilitate de dus. Lux!
Am plecat sambata dimineata pe la vreo 5 jumate, si-am prins un cvasi-rasarit pe drum, din cauza de ceata care parea a fi din ce in ce mai densa.




Dupa ce-am trecut insa de Beclean spre Nasaud s-o deschis de tot vremea, si-am mers pana in Sant si Valea Mare intr-un peisaj absolut fantastic, mai ales acuma ca-i toamna in toi. Din Valea Mare am urcat pe drumu forestier pana la cabana, si de-acolo la pas pe marcaj banda rosie. Traseul nu-i foarte greu, are vreo 11 km, urca vreo 1000 de m diferenta pozitiva de nivel, si merge mult pe drum care de altfel ii practicabil de masini. La un moment dat urca prin jnepenis si da in punct rosu, ducand la Lala Mare, mai sus la Lala Mica si si mai sus la Ineu.
Asa ca pe el am mers, chiar daca de la un moment dat s-o facut vremea destul de inchisa, si parca incepea sa fie tot mai racoare





La Lala Mica am mancat din traista niste branza cu rosii, si cum incepea deja sa fie destul de racoare, am luat-o la pas spre Ineu.
N-am respectat traseul, chiar nu-i greu de ajuns, cu toate ca erau niste rangeri ce-i urlat ca nu ii bine si sa-mi tin cainele aproape ca sunt marmote. Am vazut la coborare ca reparau un refugiu de sub varful Ineu, ceea ce-i bine.
Am stat pe Ineu o vreme, chit ca era frig si ceata, dar din cand in cand se mai deschidea putin lasand lumina sa creeze un spectacol tare tare frumos pe crestele din jur. Cu toate astea, incepea deja sa fie tarziu si parca tot mai frig cum stateam locului, asa ca am facut cale intoarsa la cabana, unde-am bagat de cina si pe urma somn.


























Urmatoarea zi se anunta mai cu senin, asa ca am urcat foarte putin inspre Suhard, doar asa...sa vedem cum se vede. Se vede frumos.
Am coborat la masina, si-am mers acasa, si-asa o trecut un weekend foarte foarte frumos