Wednesday, January 20, 2016

Nepal - la final

Pokhara - Kathmandu - Doha - Bucuresti
   
     Cam toate lucrurile relativ importante si sa zicem in graba au loc dimineata in Nepal. Asta din cauza ca de fapt, nefiind nici o graba, ii mai bine sa mergi de dimineata undeva, pentru ca s-ar putea sa dureze 1 ora sau 9.
     Stiind astea, ne-am dus dis de dimineata in statia de bus din Pokhara, sa luam tourist bus catre Kathmandu. O fost primu si singuru bus care semana cu ceva ce stiam si noi de dinainte, unde nu statea nimeni in picioare sau inghesuit, si unde parca parca aveai loc. Nu zic, c-o fost frumos, da parca ca experienta o fost mai fain cum calatorisem zilele precedente.
     In Kathmandu am stat iar la acelasi hotel din Thamel, Himalaya yoga. Iar in cele doua zile in care am mai stat acolo, am fost in una din ele la templul maimutelor iar in rest, am fost la cumparaturi, mancat si seara in carciumi la formatii de cover, beri si narghilele.

     












     Asa ca ultima vineri seara ne-am mai distrat un pic cu baietii, am mai dat un whist, am facut glume proaste unu cu altu si ne-am propus ca peste 2 ani (la anu adica, in 2017), daca om putea si suntem puternici si frumosi, sa vizitam impreuna Chile si Patagonia, ca ne-o placut sa calatorim impreuna, si de distrat ne-am distrat de numa. 
     Sambata dimineata am taiat-o la aeroport, de unde am zburat catre Doha, unde iar am fost primiti intr-un hotel foarte fain si luxos. Asa ca ne-am cinstit cu un dus si mancare, dupa care am iesit din nou la o tura prin oras. De data asta si cu Adi, care o fost lasat sa intre in Doha. De ce nu s-o putut si prima oara...asta nu stim. 
     In Doha m-am intalnit cu o fosta colega de clasa din generala, Anca, cu care am dansat la toate serbarile din clasele 1-8, atat in costum popular cat si modern...cred. Si-i multumesc cu ocazia asta c-o venit sa ne vedem si sa mai stam la o poveste, ca nu ne mai vazusem cam de prin vremea liceului. 
     Apoi, duminica, zbor pana la Bucuresti, unde ne-o asteptat Cipri cu lacrimi in ochi. Nu stiu de ce le avea, da poate erau de la curent, habar n-am.








    Iar de la Bucuresti, am plecat spre Cluj cu o mica escala la Sibiu sa-l lasam pe Adi, da nu inainte de a manca o zama de fasole pe drum undeva, ca ne era foame de niste porc. 
     Deja o trecut 2 luni de cand ne-am intors, si aparent o luat ceva timp sa scriu toate astea, asa, cat am putut si mi-am adus aminte. Dar cred ca cel putin o data pe zi imi aduc aminte de calatoria asta foarte faina pe care am facut-o, de oamenii absolut minunati pe care i-am intalnit acolo, si aici ma refer in general la nepalezi. Sau la faptul ca inca nici acum nu pricep cum pot niste oameni atat de saraci, care cel putin cum i-am vazut noi, de-abia isi duc viata, pot fi atat de primitori, zambitori, calzi si prietenosi. Sau ca de cand m-am intors aproape de fiecare data cand imi vine cate-o faza in care m-as cam plange sau nu-mi convine ceva, imi revin aproape instant cand imi aduc aminte ca de fapt ajunge faptul ca nu ma doare nimic ca sa fie o zi buna, iar ca toate restul is cu adevarat neimportante. Si ca poate n-ar fi rau daca nici n-ar trebui sa-mi aduc aminte de asta, ci sa fie pur si simplu asa. 
     Iar faptul c-am cunoscut alti 3 oameni cu care ne-am simtit atat de in largul nostru, cu care am putut face glume proaste dar si sa povestim fain, o fost cu atat mai bine. Cu siguranta o sa mai merg in Nepal, is atat de multi munti de vazut acolo, atata frumusete si atatia oameni faini, incat ar fi pacat sa nu o fac. 
     Asa ca, cam asta o fost. Namaste, Nepal!


Thursday, January 14, 2016

Nepal - inapoi la oras

Tatopani - Beni - Pokhara


     In dimineata in care am plecat de la Tatopani, culmea, nu m-am trezit de dimineata pentru poze. Pentru ca stiam ca suntem grabiti, in sensul in care nu stiam la ce ora ajunge busu cu care sa ajungem in Beni, de unde puteam schimba ca sa ne continuam drumul spre Pokhara. Asa ca ne-am dus in statia unde coboraseram cu o seara inainte, si ne-am pus la un ceai masala sa asteptam busu. O fost o dimineata de care imi aduc asa de bine aminte, ca o fost foarte faina. Si asta din motiv ca privind spre Nilgiri, nu stiam de ce imi parea foarte cunoscuta imaginea ce-o vedeam. Iar in Nepal nu am mai fost inainte, asa ca eram cu atat mai contrariat. Pana cand mi-am dat seama ca ceea ce vad ii imaginea pe care o am pusa fundal la telefon, poza pe care-am gasit-o total intamplator cautand teme pentru telefon.






     Busul o aparut intr-un final, mai exact era fix langa noi, numa nu am stiut asta pana cand nu ne-o claxonat soferul. Asa ca ne-am urcat si-am avut parte de-o calatorie destul de lejera pana la Beni, unde ne-am dat jos, am mancat vreo 2 samosa, si-am luat alt bus pana in Pokhara.
     In Pokhara am avut direct unde sa mergem, multumita lui Jonathan care mai statuse inainte intr-un hotel unde inca isi lasase ceva lucruri, asa ca ne-am dus la sigur.
     Timpu petrecut in Pokhara o fost asa, pentru lejerit, beri, filme in aer liber si privit la festivalul luminii, ca nimerisem exact la tanc.
   




     Normal ca m-am trezit dimineata sa merg pe malul lacului sa fac niste poze, sperand sa vad ca lumea Annapurna si Machhapuchhre. Nu eram in cea mai buna perioada a anului pentru ca atmosfera sa fie curata, asa ca foarte foarte spectaculos nu o fost, da tot mi-o placut cum se vede.















     Pe la amiaza ne-am hotarat sa mergem sa dam o tura prin oras, sa vedem pestera Mahendra si cascada Devis. Care cascada curge prin pestera respectiva. Iar dupa aia, ne-am continuat drumu printr-o semi-jungla, pana ce-am ajuns la World Peace Pagoda, situata pe-un varf de deal, de unde am putut sa privim foarte bine lacul si apusul pe masivul ce se vedea in spate. Multumita festivalului, era asa fain ca se auzea de peste tot muzica data tare tare, cu copii ce dansau si carora, daca voiai, le dadeai ceva bani, pentru spectacolul oferit. Iar faptul ca am gasit un stand de dulciuri la un moment dat pe drum, si fix la 1 metru de el era aruncat o groaza de gunoi, mi s-o parut foarte edificator pentru cata lipsa de stres in privinta la lucrurile astea au nepalezii.






















     In Pokhara am stat 2 zile si 3 nopti, iar asa cum ziceam mai sus, ne-am cam petrecut timpul pe strada, la cate o carciuma unde sa mancam, la altele la beri si narghilea. Dar o fost frumos si mai ales, relaxant. Ca in Nepal :)