Monday, December 21, 2015

Nepal - la pas prin Pas

Thorong la high camp - Thorong la pass - Muktinath


     Am dormit extrem de rau la high camp. Si asta din cauza altitudinii, si a pulsului foarte mare, din nou. Dar, in plus pe langa asta, cam o data sau de doua ori pe ora ma trezeam ca nu am aer si nu pot sufla. Motiv din care ma panicam, si ma ridicam in fund, sa trag 3-4 guri de aer adanc in piept, si sa-mi revin. O trecut noaptea pana la urma, cu cateva episoade din astea, iar la ora 6 Marinel s-o trezit s-o imbracat si-o plecat incet cu lumea si cu porterul (sau cel putin asa am crezut atunci) catre pas.
     Era clar ca nu mai reusesc sa adorm, asa ca mi-am luat aparatu foto si-am urcat pana in punctul in care fusesem c-o seara inainte cu baietii, sa vad rasaritul de soare si sa mai fac niste poze. Si bine am facut!
     Pentru ca era senin, fata de cum fusese c-o seara inainte, cu un plafon drept si nu foarte mare de nori in departare, catre Roc Noir, dar mai ales nu era nimeni sus, si m-am putut bucura de liniste. Iar de rasarit si mai tare, pentru c-o fost un rasarit fain, ce o inceput sa lumineze varfurile pe nesimtite, apoi dintr-o data o luminat puternic varful Annapurna, ca apoi sa lumineze pe nori si pe toata valea.














    Am coborat dupa pozat sa impachetam, dupa care ne-am dus rapid sa luam micul dejun, si am inceput s-o luam la pas, incet, spre pas. Ziua era programata ca fiind una lunga, urmand sa urcam de la 4900 pana la 5415, ca dupa aceea sa coboram pana la 3800. Iar de coborarea aia imi era cam groaza, deoarece vazusem pe harta ca ii mult de mers, iar diferenta de nivel ii destul de coplesitoare.
     Am facut 2 ore pana sus in pas, iar drumul nu pot sa zic ca ii greu, atata doar ca se simte din plin faptul ca esti la altitudine si implicita lipsa de oxigen. Dar drumul o fost fain, iar sentimentul si mai fain, ca ne-am vazut ajunsi unde ne-am dorit sa fim cu cel putin o jumatate de an inainte.







     Drept sa zic, panorama de sus nu-i asa de impresionanta cum as fi crezut. Si asta din cauza ca nu-i asa un loc deschis, cum o fost de exemplu la lac, unde sa vezi fie pereti foarte mari si abrupti, fie ghetari sau altceva. Asa ca nu ne-am lungit excesiv de mult dupa ce-am facut pozele si ne-am pornit lejer la vale, spre Muktinath.
     Iar drumul o fost asa cum l-am prevazut, adica lung si parca numa nu se mai termina o data. Am dat pe drum peste un om care suferea de AMS (acute mountains sickness) si care de abia se tinea pe picioare. Dar nu era singur, cineva il sprijinea si sutinea in permanenta, iar ei ca si noi coborau deja, asa ca erau pe drumul cel bun inspre revenire.
     Pe masura ce coboram, am observat o foarte mare schimbare de peisaj fata de partea cealalta a trecatorii, unde ne petrecusem atata timp deja. Iar prin asta ma refer ca era destul de ciudat, fata de cum ii la noi, ca si la altitudini inalte de 3800-4200 de metri, mai exista vegetatie. Sub forma de tufe si cu spini, desigur, plus niste pomisori mai ciudati, dar chiar si asa. Insa cum am trecut de partea cealalta si-am scapat de zapada, ne-am dat seama ca suntem intr-un loc foarte foarte arid, nu vedeam nimic ce-ar semana cu un vreun pom sau vreo tufa mai mare pe nicaieri mai jos, fapt de altfel confirmat pe masura ce ne apropiam de Muktinath. Iar sentimentul pe care-l aveam (cu toate ca nu am fost inca) era cel de Asia Centrala. Am ajuns la un moment dar la niste restaurante/hoteluri unde ne-am oprit sa ne luam apa iar cu ocazia asta am vazut pe un manuitor de turma de yaci cum i-o indreptat catre partea in care si-o dorit, si anume cu o prastie. Iar tipu avea o tinta tare buna, ca l-am vazut de 3 ori cum s-o aplecat sa puna o piatra mare in prastie, pe care incepea s-o invarta repede, incat il auzeam si noi care eram mult mai jos decat el, si dintr-o data o lansa catre yaci extrem de aproape cat sa-i sperie sa alerge, dar nu cat sa-i loveasca ca sa le faca rau.
     Dar deja din punctu asta am vazut si locu spre care ne indreptam, iar in spatele lui, foarte inalt, varful Dhaulagiri.







     Ajunsi in Muktinath ne-am indreptat direct catre hotel Bob Marley, ca stiam de el multumita la reclamele ce le-am vazut la high camp, si ne-am gandit ca n-are cum sa nu fie bine si frumos. Care asa o si fost. Si mai ales, am dat in sfarsit de apa calda dupa multe zile in care n-am vazut asa ceva, asa ca dusul o fost de fapt adevarata rasplata a faptului ca am biruit sa trecem pasul. Asta si cateva beri Gorkha, plus o tura prin "centru" unde am facut cateva cumparaturi. Aici, in Muktinath o fost singuru loc din toata excursia unde oamenii o fost usor insistenti sa cumparam ceva de la ei. Si cred ca din cauza ca de regula vindeau mult mai mult, inainte de cutremur, cand mergea mai multa lume in Nepal. Dar sezonul era slab, si era deja catre final, asa ca ii inteleg ca erau foarte dornici sa faca niste bani.
     Seara ne-am petrecut-o iar jucand whist, iar de data asta am pus si-un premiu la bataie, si anume castigatoru urma sa primeasca din partea celorlalti jucatori un tricou cu Bob Marley de la hotelul Bob Marley. Premiu castigat si preluat de catre Jonathan, care o jucat o partida chiar buna. Cat am jucat jocul, cativa nepalezi ne-o tot urmarit si ne-o zis ca si ei au un joc similar, da nu s-o bagat, cred ca de frica cand o vazut ce buni suntem.
     Dupa joc am coborat in fata hotelului sa rad o tigara, si cat am stat acolo m-o acostat doi baieti usor bauti. In prima faza m-am simtit usor atacat, cred ca din nou, din cauza obisnuintei de precautie de acasa, cu atat mai mult cu cat m-o intrebat daca n-am o tigara, si asta ii text clasic de pornit o bataie. Dar chiar asta voiau, iar dupa ce le-am dat, si-o cerut scuze ca ei is bauti, dar o carat in ziua respectiva bagajele unui grup de turisti, si o simtit nevoia sa bea ceva. Dupa care s-o dus la somn. Si tre sa recunosc ca o fost o premiara pentru mine, ca inca nu am mai patit sa mi se ceara scuze din partea cuiva baut pentru motivu ca-i baut. Si mai tare mi-o placut de nepalezi cu ocazia asta!
     Asa c-am sarbatori cu mers la somn, ca era deja trecut de 10 seara, iar noi avusesem o zi plina.

Wednesday, December 16, 2015

Nepal - cu pasi mici spre pasul mare

Ledar - Thorong phedi - Thorong la high camp


     Cand m-am trezit la Ledar si-am privit de jur imprejur, am vazut doar negru. Pentru ca aveam gluga de la sacul de dormit peste ochi. Asa ca am dat-o jos fain frumos, am iesit din sac, m-am incaltat si imbracat, si-am iesit afara in drum. Varfurile de jur imprejur, de la Annapurna III la Chulu si chiar si catre trecatoare incepeau sa se inroseasca, semn ca sange fusese varsat cu o seara inainte. Hopa, asta era daca am fi fost in alta tara, dar ce sa fac io daca tot la asta m-am gandit cat timp priveam in jur?!








     Evident, cum putea arata altfel programul decat mic dejun si inapoi la eternul impachetat de bagaj. In tot timpul asta n-am putut sa nu o observ pe doamna care tremura din toate incheieturile de la cat de frig ii era in timp ce statea in geam ca sa se incalzeasca de la soare. Care o aparut intr-un final, cu putin timp inainte sa plecam.
     Iar plecatul l-am amanat o vreme, pentru ca in seara de dinainte Marinel o tocmit un porter care sa-l ajute pana sus in pas cu bagaju. Porter care o fost cu o seara inainte la noi, ocazie numa buna sa ii zicem ca noi la ora 8 plecam, asa ca ne vedem la 8 dimineata. Lucru stabilit perfect intre noi cu un dat din cap ferm. Dar, evident, cum in Nepal nimeni nu se grabeste, la ora 8 nu era nimeni prezent. Nici la 8:15. Si nici la 8:30. Incepeam sa ne gandim ce si cum sa facem, si am luat in calcul varianta sa impartim bagajul lui intre noi, si cumva, cu greu o sa-l ducem pana sus. Insa doamna ne-o zis ca putem sa stam linistiti ca o sa apara, ca ea-l stie pe om, si ii intr-o familie buna si o sa se tina de cuvant. Asa ca putem sa plecam ca o sa vina el, si o sa urce cu bagajul.
     Asta nu o fost un lucru care sa ne linisteasca, avand in vedere obisnuinta de acasa cu chestiile de incredere in oameni pe care nu i-ai vazut niciodata, da alta varianta nu era. Asa ca am plecat fara bagajul lui Marinel, sperand ca totusi sa apara, si ne-am zis ca daca chiar nu apare, ne intoarcem vreo 2-3 feciori dupa el, si cumva tot il dovedim in ziua respectiva sa-l ducem pana in high camp.
     Drumul spre Thorong phedi o fost frumos, pe niste carari inguste, cu yaci ce pasteau pe pantele foarte abrupte, fiind intrerupti din cand in cand de oameni ce coborau din pas calare, probabil porteri ce fusesera cu clientii lor si cu bagajele acestora.






     La Thorong phedi ne-am oprit doar cat sa bem niste apa si sa ne tragem sufletu, dupa care ne-am incordat sa mai urcam cei aproximativ 400 de metri diferenta de nivel catre high camp. Nu ca ar fi mult, dar eram deja la 4500 si am facut distanta de 1,5 km in o ora buna.
     In high camp exista o singura posibilitate de cazare, pentru ca ii doar un hotel, care are foarte multe camere si poate caza in jur de 200 de oameni concomitent. Si tot aici ii unu din putinele locuri in care nu prea poti negocia mare lucru, pentru ca alta varianta oricum nu exista. Nu zic asta din cauza ca am fi incercat s-o facem, dar cred ca cumva nici nu ne-o trecut prin cap din motivu de care ziceam.
     Asa ca ne-am cazat fain frumos, am mancat de-amiaza si-am urcat pe-un tzanc ce era in spatele cabanei, sa vedem cum se vede peisajul. Ne-am si bucurat una buna ca l-am vazut din sala de mese pe porterul lui Marinel ca o aparut majestuos cu rucsacu in spate, urcand lejer si povestind cu alti oameni.
     Si fain s-o si vazut! Cu micul Thorong phedi undeva la poale, cu niste pereti impresionanti langa noi si am avut noroc chiar sa vedem si Roc Noir cu Annapurna I departe de tot undeva catre sud. Asa ca am stat vreo 2 ore acolo, unde am puscat si-o fecioreasca de pe mures la fluier, poze si in general bucurat pe priveliste.














     Am coborat pe urma la cabana, unde am avut parte de prima tura de whist jucata din cele foarte multe care o urmat in restul excursiei, joc care ne-o facut sa ramanem ultimii in sala de mese, restul oamenilor plecand destul de devreme la somn din cauza c-aveau planuri mari de trezit si plecat a doua zi la 6. Vremea se stricase destul de mult in seara aia, era innorat bine si s-o facut si frig, asa ca optimismu n-o fost la cote maxime da ne-am zis ca sigur o sa fie bine urmatoarea zi. Si cu un drum, ne-am decis ca n-are sens sa ne trezim asa de devreme cum o fac ceilalti, pentru ca oricum vom fi nevoiti sa umblam in rimtul in care il impun cei care merg mai incet, asa ca mai bine sa profitam de somn ceva mai mult, si sa o luam din loc la ora 8, mai putin Marinel care era legat de programul porterului sau. Asa ca ne-am hotarat ca asa sa-i ramana numele si intelegerea, si ne-am bagat fiecare in patu lui la somn.


Monday, December 14, 2015

Nepal - the yak king

Siri Kharka - Ledar


     Dmineata la Siri Kharka ii frumos. Pentru ca satul ii situat asa, cumva pe-o margine de drum, neavand mai nimic care sa obstructioneze privelistea, asa ca si normal c-am facut ochi cu noaptea-n cap, ca sa ies afara sa vad cum arata un rasarit de la 4000m. Si o fost pe masura inaltimii, cu razele de soare ce-o inceput asa, incet sa mangaie Manaslu in departari, si Roc Noir ce era mai aproape de noi, si toate cornisele de pe Annapurna III ca intr-un final sa ne loveasca si pe noi, semi-inghetati in fata hotelului.
























     Cand deja eram bine de tot incalziti, s-o trezit si gazdele, asa ca ne-am bagat inauntru sa luam little breakfast, si, ca in fiecare dimineata, sa impachetam bagajele si s-o luam la pas. Drumul ne-o dus prin Old Khangsar, adica satul vechi prin care trecusem inainte cu zi, cand am mers catre Tilicho base camp, si nu am aflat de ce o fost parasit de catre inhabitantii care s-o mutat mai jos, ca pareau ca inca se tin bine de tot pe picioare constructiile, dovada fiind faptu ca am gasit o toba functionala in casa unde am poposit pret de cateva poze. Era si-o vaca moarta langa, cu doua urme de dinti infipte in gat, asa ca nu am putut sa stam foarte mult din cauza mirosului.
     Am reusit sa sunam acasa de aici, ca am dat de semnal, asa ca am linistit pe toata lumea ca nu am murit si nici nu ne-am rupt picioare sau altele.








     Putin mai departe, dupa o curba de nivel de vreun kilometru, am dat de un punct foarte fain de unde vedeam toata valea Manang, inlcusiv locul pana unde am reusit sa ajungem cand am vrut sa urcam la ice lake din Brakha. Iar faptul ca am gasit un fel de graffitti pe jos, al unor artisti trecuti pe acelasi drum, o fost foarte fain.





     Mai departe am coborat destul de pronuntat pana am ajuns aproape de firul apei, numai ca sa traversam iar apoi sa urcam iar destul de mult catre Ledar. Am gasit loc aproape la iesire din sat, in casa unei femei care era singura la momentul respectiv, sotul ei fiind plecat la munca in Manang, iar copiii, din cate ne-o zis ea, erau la scoala tot acolo.
     Ne-o placut locu, ca am fost numa noi 8 bucati feciori faini, iar faptul ca am reusit cat de cat sa ne spalam o fost iar foarte benefic. Si noroc ca ne-am grabit, din cauza ca atunci cand soarele s-o dus dupa creasta, la fel s-o intamplat si cu temperatura ce-o scazut vreo 15 grade bune brusc si dintr-o data.
     Asa ca ne-am petrecut dupa-masa afara, cu un yak foarte hotarat ce o venit cu gagicile lui sa ne arate cat ii de hotarat. Asa ca i-am aratat si noi ca avem un yak si mai hotarat! Iar noi, evident, suntem gagicile regelui.





     Dupa ce-am stabilit chestiile astea de dominatie masculina, am mancat si-am ajutat-o putin pe doamna la curatat cartofi (nu io, ca nu suport curatatu de cartofi de nici un fel), dar i-am tinut companie lui Liviu si doamnei in bucatarie. M-o impresionat locul ala foarte mic dar primitor, cu doamna care se misca foarte rapid sa gateasca pentru 8 oameni in plina criza de gaz si petrol si cu mancarea foarte buna ce ne-o facut-o, mai ales chow mein.








     Dupa cina am stat ghemuiti langa soba foarte mica ce era in sufragerie, cu bolovani pe ea ca sa tina cat mai cald, avand pe post de combustibil niste bucati mici de lemn si cacat de yak uscat. Dar ne-am uscat cat de cat hainele, iar pe noi ne-am incalzit bine, iar cam pe cand o venit doamna sa-si faca culcusul jumate pe pervaz si jumate pe banca, ne-am bagat si noi in sacu de dormit.