MPC - 6 octombrie

Sambata la 9 fara 10 eram la start. Aveam emotii mari...

Am fost la Maraton Piatra Craiului. Ii prima data cand am fost. De fapt, anu asta ii prima oara cand am participat vreodata la o competitie de genu asta. Am mai fost in primavara la EcoMarathon si in vara la Marathon 7500.
Dar sa explic. Am descoperit alpinet.org prin octombrie/noiembrie 2006. Inca se gaseau multe stiri despre maraton Piatra Craiului. Nu stiam deloc ce-i ala, nici nu aveam vreo treaba cu asta. Dar stiu ca am fost impresionat cand am citit despre niste oameni care au fugit pe munte. Mi se parea ceva fantastic, niste oameni care merg pe un munte sa...fuga. Nu sa faca o tura, nu sa faca poze, ci sa fuga. N-am priceput prea bine de ce, dar nici nu m-am mai intrebat. Si am lasat-o asa.
Io am fost gras. Foarte gras, si oamenii cu care ma cunosc de mult timp pot confirma asta. Am fost asa pana la 25 de ani, cand intr-un 1 martie am urcat cele 2 etaje pana acasa, si m-am surprins gafaind ingrozitor. Si m-am gandit ca poate n-ar fi rau sa slabesc, daca vreau sa prind 30 de ani. Asa ca am inceput sa alerg, pe dig, la Reghin. In prima zi cred ca am fugit cam 7 minute, cam 1.2km, si aproape am picat. Da eram multumit ca am putut. Si tot asa, de 2/3 ori pe saptamana. Am slabit pana in vara in jur de 10 kg. Si pe urma m-am oprit. Nu stiam de ce nu mai slabesc. Imi dau seama acuma ca era imposibil sa mai slabesc cand aproape in fiecare seara bagam 3-4 beri, plus pizza, cefe de porci morti, si alte lucruri asemanatoare. Apoi, am primit o carte. Din care am invatat cum sa mananc, ce sa evit, si ca ar fi bine sa fac miscare minim 20 de minute fara intrerupere.
Asa ca, am inceput sa alerg minim 20 de minute. Si apoi, minim 30 de minute. Si m-am multumit cu asta. La finele anului slabisem deja 30 de kg. Un lucru foarte bun. Asa ca am continuat sa fac asta, in acelasi ritm. Adica de 2/3 ori pe saptamana, minim 30 de minute. Anu asta, pe la inceput, Cipri m-o intrebat daca n-as vrea sa particip la cros la Moeciu, daca tot ma duc atata la fugit? Nu conteaza cine-i Cipri. Am acceptat, si-am mers. Si mi-o placut mult de tot. Si-am zis ca mai vreau.
Asa ca in iulie am fost la 7500. Tura scurta. Acolo o fost greu, si io am gresit. Pentru ca mi-am zis ca oare de ce m-as duce cu adidasii care-mi erau putin rupti? Asa ca m-am dus in bocanci. Cea mai mare prostie. Dupa 3 ore nu mai stiam daca picioarele is ale mele, sau le-am cerut imprumut de la cineva. Asa ca, n-am mai fugit, dar am mers mars fortat. L-am terminat, si m-am bucurat.
Dar parca MPC era altceva. Asa ca m-am gandit ca vreau sa ma antrenez. Si-am facut asta. 16 saptamani, am fugit numai pe plat. Stiu, n-o fost bine, da orisicat. Trezit dimineata la 5, si pe malu Somesului, io si cainele. In serii de cate 8km, 12km, 18km si asa mai departe. Am mai tras chiulu cateva sambete, din cauza de delegatie, sau plecat pe munte sau mai stiu io ce. Pe masura ce s-o micsorat ziua parca tot mai greu era sa ma duc, da tot m-am dus. Macar nu ii nimeni la ora aia, pot lasa cainele liber...
Sambata la 9 fara 10 eram la start. Aveam emotii mari... Nu stiu de ce, parca era un prag psihologic. Poate de-aia ca in urma cu 6 ani nici nu visam sa alerg in viata mea mai mult de 1 km. Sau sa slabesc. Nu stiu exact de ce, pur si simplu ma bucuram ca is acolo. La 9:15 am pornit. Stiam si stiu in continuare clar ca nu am cum sa concurez cu cei buni. Mai ales ca is si fumator. Si nici nu alerg de cati ani alearga ei. Da Doamne sa scot sub 8 ore. Daca nu, sa pot sa-l termin. Am alergat pe langa Cipri pana cand o inceput urcarea. Acolo am mai slabit ritmu putin, si i-am facut semn sa continue. Am mai incercat sa alerg, si cand ma durea splina ma opream. Am fost depasit si am depasit. Am intrebat pe cei care-i vedeam ca stau jos daca is ok. Am fost intrebat si eu cand am stat jos daca-s ok. Am cazut pe grohotis, m-am lovit la picior, am baut prea multa apa, m-o durut burta, m-am enervat cand m-o depasit fete, imi venea sa-i zic numa de sfinti lui refugiu Diana, cand simteam ca nu mai pot, imi venea sa le pup picioarele la fetele care mi-o dat supa calda la Plaiu Foii, imi venea sa ma agat de toti cei care ma depaseau si as fi vrut sa pot sa-i trag dupa mine pe cei pe care-i lasam in urma.
Si intr-un final, Zarnesti. Am accelerat cat am putut, am vazut oameni care incepeau sa urle, sa strige, nu-i vedeam prea bine, imi tremurau ochii in cap de la pasi, pe urma am auzit "inca o suta de metriiiiiiiiiiiiii", o curba la dreapta, finishu, o gramada de oameni care urlau, cu aparate, cu priviri, cu zambete. Sa-mi bag pula, imi vine sa plang. Nu pricep de ce, da is atata de bucuros! Am trecut, m-am oprit, Marius Vintila imi da un pahar de apa, si bea si el unu, si zambeste, altii striga bravo, si io-s emotionat de parca tocmai am aflat sensul vietii. Mi-am tras doo palme pe interior, sa ma imbarbatez, si-am trecut pe margine, sa strig si eu la cei de dupa mine.
L-am terminat in 8 ore si un pic. Bine ca am reusit sa-l termin. Stiam din start ca n-am cum sa fiu printre primii. Da ma bucur ca am fost printre toti.
Acum, cand scriu, am febra si ma cam dor picioarele, iar cand vine vorba de coborat trepte, ma uit cu ura la ele. Anu asta fac 30 de ani. I-am prins! :)