M-am trezit iar de dimineata la Muktinath, din dorinta de a vedea rasaritul si mai ales Dhaulagiri la rasarit. Noroc ca erau treziti si oamenii de la hotel, asa ca le-am cerut o cafea cu care-am iesit pe terasa, sa privesc la munte si sa fumez una. Lucru care mi-o picat nespus de bine, pentru ca lumina cadea excelent de bine pe varf, nu era nimeni pe drum, iar in boxele hotelului se auzea mantra de baza din Nepal, Om mani padme hum. Asa ca m-am bucurat de un rasarit foarte linistitor si frumos.
La putin timp dupa ce era deja bine lumina, s-o trezit lumea, inclusiv femeile care o iesit iar sa-si expuna marfa, asa ca dupa ce ne-am impachetat si noi, am luat micu dejun, si-am coborat in fata la hotel sa ne facem o poza IOLA impreuna cu castigatorul jocului din seara de dinainte.
Ne decisesem la micu dejun ca sa mergem catre Kagbeni pe ruta mai lunga, dar mai pitoreasca, din ce citisem si ne-am dat seama de pe harta, adica vreo 14 km si cu o scadere de nivel de 800 de m, de la 3600 la 2800.
Dupa vreo 2 km am ajuns intr-un foarte fain satuc, Jhong, unde am vizitat manastirea locala, pazita de un baiat. M-o costat 1$ intrarea, iar inauntru n-am vazut absolut nimic in afara de ceva picturi. Asa ca n-am inteles pentru ce am dat banii respectivi, insa baiatul mi-o explicat ca statuile cu Buddha se rasturnasera la cutremurul din primavara, iar banii pe care-i primesc de la turisti is folositi ca sa-si reconstruiasca scoala din sat. Asa ca pe urma m-am simtit mai ok in legatura cu banii dati. De-abia cand am iesit am observat ca aveau si un incalzitor solar foarte mare in curte, iar cand am trecut pe langa el am auzit ca sfaraia ceva in oala. I-am multumit baiatului pentru tur, si i-am dat o mana de bomboane, pe care le-o luat rapid, dupa ce-o verificat ca nu-l vede nimeni daca le ia. Nu stiu de ce, ca o fost singura data cand am vazut un copil sa faca asa cand i-am oferit bomboane. Asa ca l-am rugat sa ma lase sa-i fac si-o poza, si m-am bucurat ca asta o acceptat mult mai usor.
La scurt timp dupa ce-am plecat, ne-am trezit ca suntem in continuare intr-o zona deosebit de arida, unde nu creste absolut nimic, iar asta face ca vantul sa fie unul extrem de hotarat si de patrunzator. Si mai mult, ne-am trezit ca eram numai Jonathan si cu mine, o parte din baieti fiind mult in fata, si o parte mult in spate.
Da am zis ca nu-i asta un bai, asa ca ne-am dus fiecare catre Kagbeni in ritmu lui, pana cand am observat ca dinspre Dhaulagiri vin nori tot mai negri, asa ca ne-am decis sa-i dam si-o alergare, la gandul ca s-ar putea ca ploaia sa nu fie tocmai ploaie la altitudinea aia.
Din fericire, inspre noi n-o mai ajuns nimic, in afara de vantul care de fapt nu s-o oprit aproape deloc, asa ca ne-am trezit destul de rapid deasupra unei vai impresionante, pe fundul careia curgea un fir de apa, iar pe marginea vaii era Kagbeni si plantatiile de orez.
Am facut cateva poze si-am coborat, ca deja era racoare destul de bine. La intrare in oras ne-am oprit la check point sa ne punem stampila pe viza, insa nu era nevoie, punctul respectiv era pus acolo pentru cei care voiau sa viziteze Upper Manang, zona pentru care ii nevoie de un permis special.
Asa ca ne-am continuat plimbarea pe stradutele foarte inguste si frumoase, am trecut si de viagra man de care citisem, si-am ajuns in centru, unde ne-am oprit ca sa ne regrupam. Adi era deja ajuns, Liviu se intorsese fara bagaj ca sa ne caute, Yotam s-o dus deja sa caute hotel, iar Marinel cu Sid si Nicu erau si mai in spate. Asa ca pana am stat ca sa ne regrupam, am mai scapat de doua maini de bomboane, si-am agatat o gagica locala.
Dupa o vreme am reusit sa ne adunam, in parte cel putin, in sensul ca Marinel cu Nicu gasisera loc la un hotel, in timp ce Yotam la altul, asa ca am optat pentru a doua varianta, ca parea mai ok. Am stat la Shangri-La hotel, un hotel tare fain cu una din cele mai misto chestii pe care le-am vazut, o masa incalzita. Adica o masa care avea sapata sub ea un fel de groapa, in care erau 3 galeti mari de tabla, iar masa era acoperita cu o patura groasa. Nu am observat decat tarziu ce era sub ea, cand o venit doamna de la bucatarie cu jar pe care l-o pus in galeti, asa ca in foarte scurt timp ne-am incalzit cu totii bine de tot, multumita paturii care ne acoperea peste picioare si nu lasa caldura sa plece. Si cum seara o plouat bine de tot afara, ne-am petrecut-o la masa calda, cu carti si cina si vreo 2 beri, timp in care am facut planul ca urmatoarea zi sa urcam la view point, locul de unde se poate vedea catre Upper Mannang.
No comments:
Post a Comment