In dimineata in care am plecat de la Tatopani, culmea, nu m-am trezit de dimineata pentru poze. Pentru ca stiam ca suntem grabiti, in sensul in care nu stiam la ce ora ajunge busu cu care sa ajungem in Beni, de unde puteam schimba ca sa ne continuam drumul spre Pokhara. Asa ca ne-am dus in statia unde coboraseram cu o seara inainte, si ne-am pus la un ceai masala sa asteptam busu. O fost o dimineata de care imi aduc asa de bine aminte, ca o fost foarte faina. Si asta din motiv ca privind spre Nilgiri, nu stiam de ce imi parea foarte cunoscuta imaginea ce-o vedeam. Iar in Nepal nu am mai fost inainte, asa ca eram cu atat mai contrariat. Pana cand mi-am dat seama ca ceea ce vad ii imaginea pe care o am pusa fundal la telefon, poza pe care-am gasit-o total intamplator cautand teme pentru telefon.
Busul o aparut intr-un final, mai exact era fix langa noi, numa nu am stiut asta pana cand nu ne-o claxonat soferul. Asa ca ne-am urcat si-am avut parte de-o calatorie destul de lejera pana la Beni, unde ne-am dat jos, am mancat vreo 2 samosa, si-am luat alt bus pana in Pokhara.
In Pokhara am avut direct unde sa mergem, multumita lui Jonathan care mai statuse inainte intr-un hotel unde inca isi lasase ceva lucruri, asa ca ne-am dus la sigur.
Timpu petrecut in Pokhara o fost asa, pentru lejerit, beri, filme in aer liber si privit la festivalul luminii, ca nimerisem exact la tanc.
Normal ca m-am trezit dimineata sa merg pe malul lacului sa fac niste poze, sperand sa vad ca lumea Annapurna si Machhapuchhre. Nu eram in cea mai buna perioada a anului pentru ca atmosfera sa fie curata, asa ca foarte foarte spectaculos nu o fost, da tot mi-o placut cum se vede.
Pe la amiaza ne-am hotarat sa mergem sa dam o tura prin oras, sa vedem pestera Mahendra si cascada Devis. Care cascada curge prin pestera respectiva. Iar dupa aia, ne-am continuat drumu printr-o semi-jungla, pana ce-am ajuns la World Peace Pagoda, situata pe-un varf de deal, de unde am putut sa privim foarte bine lacul si apusul pe masivul ce se vedea in spate. Multumita festivalului, era asa fain ca se auzea de peste tot muzica data tare tare, cu copii ce dansau si carora, daca voiai, le dadeai ceva bani, pentru spectacolul oferit. Iar faptul ca am gasit un stand de dulciuri la un moment dat pe drum, si fix la 1 metru de el era aruncat o groaza de gunoi, mi s-o parut foarte edificator pentru cata lipsa de stres in privinta la lucrurile astea au nepalezii.
In Pokhara am stat 2 zile si 3 nopti, iar asa cum ziceam mai sus, ne-am cam petrecut timpul pe strada, la cate o carciuma unde sa mancam, la altele la beri si narghilea. Dar o fost frumos si mai ales, relaxant. Ca in Nepal :)
No comments:
Post a Comment