transalpina

bine v-am regasit la o noua editie a emisiunii "calator prin europa". ca doara suntem in UE. si in UE exista weekenduri, plus sarbatori legale la noi in tara, care, har Domnului ca-i post, avem cacalau. ei bine, nu era nici o sarbatoare legala cand am fost pe transalpina, numa o zi de sambata, si un plan pe care-l aveam deja facut de ceva vreme sa mergem o data acolo.
caz care, daca tot nu reusisem cu un weekend inainte sa urcam Bistricioru, ne-am dus fain frumos pe transalpina. Transalpina ii la ora actuala cel mai inalt drum din Romania, cu pasul Urdele aflat la 2145 de m, cu un asfalt proaspet turnat, neted, cu mici portiuni de maxim jumate de metru in care ii doar pietris, da nu stiu sa zic din ce cauza, ca nu prea ma pricep la drumuri si poduri.
se poate ajunge pe transalpina dinspre sebes, de unde ne-am dus si noi de fapt, trecant prin masivul Sureanu si pe langa lacu Oasa, ajungand in Obarsia Lotrului si tinand directia Ranca. partea de drum care ii peste sureanu nu ii asfaltata, da se lucreaza la el ce-i drept, si cu un pic de noroc, daca nu ploo, se poate merge cu o masina mica in sensu de joasa.


daca totusi nu are nimeni chef sa isi bage masina pe hartoape si sa-si sparga scutu, asa cum am facut io, atunci se poate merge pana in Petrosani, de acolo in directia Obarsia Lotrului, si cam cu 2 km inainte de a ajunge, se ia la dreapta, bineinteles, catre Ranca.
cand am ajuns sus, in prima parte a drumului, peisaju seamana usor cu cel din tibet. nu am fost niciodata in tibet, da cam asa imi imaginez io tibetu, adica usor arid, cu creste de munti in zare, si vant puternic.


am continuat drumu incet, prizand la fix asfintitu de soare si lasarea intunericului peste localitatile din vale, in timp ce la Ranca bate inca soarele.


am oprit apoi pe marginea drumului, sa admiram apusu de soare in timp ce mancam ceva pe portbagaju masinii, soare ce apunea catre munhtii Retezat si care se vedeau extraordinar de bine, ca intr-un final, sa capete totul o culoare rosie rosie, de parca eram pe marte.


dupa ce-am terminat mancat, am mers catre locu de cazare, unde am pus si noi capu pe perna si am mai stat la povesti inca muuulta vreme

Reghin

cateva poze din reghin, mai exact de pe langa locu unde salasluiesc, dintr-o dupa-amiaza cand am iesit sa plimbare cu cainele

Ampoita

dupa vreun weekend pare-mi-se , am fost la catarat la Ampoita, impreuna cu Cata, Adi si Madalina. ah, si cu Becks. Madalina si cu mine am mers mai mult mansa, io cu atat mai mult cu cat inca nu prea ma incumet sa ma duc cap pe vreun traseu, Adi mergand sa-l fileze pe Cata la alea de "twilight zone", cum zicea el, si anume un traseu de 9+ daca imi aduc bine aminte.
o fost o zi f faina, in care o parte din poze le-am facut io, altele le-o facut altii.

Ampoita:

Cata:

Eu:

Becks, Mada si un pic din mine:

Madalina, eu si Adi:

Mada:

Adi + Becks:

Eu, filat de Mada si cu Cata drept obervator:

padis - ziua 2+3

a doua zi second day, am plecat spre Lumea Pierduta, prin Poiana Ponor, sa vedem si noi cum arata si mai ales, daca o sa pierdem ceva prin ea. ei bine, ne-am pierdut pe noi, ca nu am reusit sa ajungem acolo, pentru ca nu ii chiar marcat traseul dinspre Glavoi catre Lumea Pierduta. plus ca, din cauza ca imi era si foarte rau, si borasem de dimineata, din cauza de helicobacter pylori, nu prea ma simteam in stare de umblat prea mult.
asa ca, acompaniati si de cainele pe care l-am denumit foarte frumos Rapciune, din cauza ca era cam vai de pl lui si ii pica blana de pe o buna parte a corpului, ne-am intors fain frumos in Poiana Ponor unde am puscat un somn vreme de vreo ora, de parca eram cei mai obositi oameni de pe pamant, si tocmai venisem minim 57 de km pe jos intr-o ora. sau ceva de genu asta.


pentru ca mai vazusem locu unde se scurge ponorul, ne-am zis sa mergem sa vedem si de unde izvoraste, poiana ponor fiind, dupa cum bine se stie, singura polie din Romania. iar cand zic bine se stie, ma refer la faptu ca am citit ce scrie pe tabela, ca altfel habar nu as fi avut nici cum se numeste, nici ce ii. polie, conform dex-ului, inseamna "depresiune închisă, de origine carstică, cu fundul aproape plat, atingând dimensiuni de la câțiva km la câțiva zeci de km"


toata poiana ii foarte, da foarte faina, merita o plimbare de-a lungu paraului la orice ora, si ma bucur ca nu ii permisa camparea in zona respectiva, pentru ca ma gandesc ca ar fi plin de gunoaie si de sticle aruncate pe jos.


de aici ne-am intors la glavoi, unde l-am gasit pe cainele numit Musafiru (ala alb) si Hrean (ala negru)

era deja oarecum tarziu, asa ca am furat niste lemne uscate, am aprins focul, am gatit, am mancat, am vomitat din nou ceea ce am mancat (doar io), am vazut o vulpe, am fumat multe tigari, si doar am stat si am povestit asa, langa foc.
urmatoarea zi am plecat din padis, chiar incepea sa devina din ce in ce mai rau pt stomacu meu, plus ca eram cam pe terminate cu mancarea. am luat cu noi in masina un tip care mergea spre cj, un fotograf din cate zicea el, care ne-o innebunit de cap un pic, si alaturi de care am surprins un apus de soare f fain, la iesirea din Rachitele, satu lui mueBoc.


si, cam asta ar fi cu padisu

padis

la cateva zile dupa ce ne-am intors din parang, am pornit intr-o sambata dimineata pana in cheile aiudului la un pic de catarat, urmand ca de acolo sa mergem mai departe in padis. am ajuns destul de tarziu sambata seara in cj, foarte obosit, motiv pentru care am picat la somn in timp ce pe langa mine roiau gagici foarte bune.
duminica am plecat in juru amiezii catre huedin, unde am oprit pentru cateva mici cumparaturi, si de acolo, spre padis. am luat pe drum o stopista care zicea ca-i din noua zeelanda, si care vorbea foarte ciudat, da asta din cauza ca era hippioata. plus ca putea ca dracu, am presupus ca corpul ei nu mai cunoscuse atingerea apei de cel putin 4-5 zile.
am ajuns spre seara, motiv pentru care nu mai ramasese timp decat de intins cort si facut ceva de mancare.
in urmatoarea dimineata, am plecat spre ghetarul de la focu viu. traseul foarte lejer, am povestit tot drumul, si am facut cateva poze de la intrarea in pestera. pacat ca nu am ajuns cu vreo 20 de minute mai repede, am fi prins la fix lumina batand pe ghetar, de unde si numele.


de la focul viu, am mai urcat pana la piatra galbenei, daca imi aduc bine aminte, un loc de panorama minunat, dar, din pacate, nu cu o lumina asa de buna pentru poze.


de acolo, ne-am intors la corturi, si cam asta o fost tot pentru ziua respectiva