Fagaras

si-asa, ca am fost in sfarsit si io in fagaras, ca de mult imi tot doream. am ajuns vineri seara la sibiu, la prietenul pe numele lui adi, cu care am stat la doo beri si o poveste, urmand ca sambata de dimineata sa ne trezim la 6 jumate, sa facem cumparaturile, si pana la Balea Cascada sa nu ne mai oprim. urma ca de-acolo sa o luam la picior catre Lacul Caltun, si sa stam la refugiu cu acelasi nume pana a doua zi, cand ne intoarcem.
lasand la o parte micile incidente de pe drum, de gen uitat portmoneu acasa, ratat intrarea la magazin sa ne luam chestii, uitat sa scoatem bani de pe card ca sa avem cu ce urca pana la balea lac, si pana si sa ne luam coarda cu noi, am ajuns in jur de 10 la balea. am asteptat cuminti si frumos(i) sa vina baietii de la refugiu, sa ne dea o coarda, timp in care am mancat ceva biscuiti fugitiv, doo guri sau mai multe guri de sana, si am facut cateva poze pictures.


dupa ce o venit baietii, am luat-o la picior catre saua doamnei, urcand un pic mai greu din cauza ca ne tot afundam in zapada. cand am ajuns sus in sa, ne-am intalnit cu un baiat de la salvamont care ne-o zis ca sa avem grija, ca s-ar putea sa se strice vremea pentru a doua zi, si sa ne fie greu sa ne intoarcem. am luat aminte, si-am zis ca daca intr-adevar ii asa, atunci nu mergem pana la capat, ca n-are rost sa ne chinuim. ne-am montat coltarii, si am traversat.

ajuns la un traverseu mai greu, am simtit ca nu prea as putea sa ii fac fata, si am preferat sa cobor in vale, si sa ma duc pe ruta normala, ca nu prea eram dispus sa mor inainte de a mai bea o bere sau a mai vedea doo buci, stiu io a cui
asa ca, dupa dupa un scurt popas de legat mai bine bocancii si coltarii, am luat-o la deal, catre vf. laitel, pe o zapada care cand picai in ea, cand era tare ca naiba de nu puteai sa-ti bagi pioletu cum trebuie.



ajunsi o data sus, am dat de-un vant absolut inuman de suportat, de multe ori fiind fortati sa mergem aplecati mult inainte ca sa nu ne impinga in spate, pentru ca sa se mai opreasca din cand in cand, si sa ne trezim ca mergem in gol inainte cate 3-4 pasi.



am continuat mersul, gandindu-ne ca s-ar putea sa nu putem trece de partea cea mai dificila, si anume de vf laitel, dupa ce am stat o perioada intinsi pe burta, tinandu-ne de piolet, din cauza vantului ff puternic. ne-am regrupat la un moment dat, si ne-am zis sa ne oprim sa mancam, si pe urma o sa luam decizia corecta. nici nu ne-am pus bine jos, ca dintr-o data, o rafala de vant mi-o luat rucsacu, si o inceput sa mi-l rostogoleasca, si dus in pl o fost, dupa a treia rostogolire vazand cum incep sa sara lucruri din el. m-am mirat si io ca nu m-am enervat din start, da ce plm mai puteam face? asa ca am inceput sa radem, am terminat de mancat, si am vrut sa mergem in cautarea rucsacului, sa mai recuperam ce putem, si zicandu-ne ca ii clar, asta o fost un semn sa nu mergem pana la caltun. adi s-o dus pana la urma dupa rucsac, recuperand numa rucsacu si sacu de dormit, iar eu am urcat dupa lucrurile lui. ne-am reintalnit in sa, si de-acolo ne-am intors la refugiu, oprindu-ne pt niste poze in saua doamnei, si coborand spre caldura si-o bere. noroc, mare noroc ca mi-o luat vantu rucsacu (cu tot cu pierderile aferente, adica o geaca si doo polare), pentru ca cam la o ora dupa ce am ajuns si s-o inserat, s-o lasat o ceata care o tinut pana a doua zi cand am plecat noi, plus o mai nins usor, si zau, zau daca stiu cum ne-am fi intors de la caltun.

munchen

incep cu traditionalu muie fuego. si ca cum am facut transcederea la alt oras, recunosc ca la inceput nu am avut vreme prea multa sa fac poze sau sa gatesc, si acuma mi se rupe daca fac poze sau gatesc. asa ca, ma gandesc ca posturile o sa vina cu o frecventa fie mai deasa, fie mai rara.
pe scurt, am fost la munchen 3 saptamani, trimis de la loc de munca. pozele is urmatoarele.

turnu primariei:

prin centru:

primaria

transalpina - urmatoarea zi

a doua zi am pus ceasu sa sune dimineata la 5, cu plan sa mergem inapoi sus unde am fost cu o seara inainte, sa vedem rasaritu si sa facem niste poze.
ne-am tinut de cuvant si de plan, si am urcat cu masina, si dupa aceea un pic la picior, intr-un punct mai inalt, de unde parea sa se vada bine.
am indurat vantu care batea ca nebunu, de imi erau inghetate dejtele, si am dat doo ture de fuga scurta, sa ma incalzesc un pic, da tot nu am reusit, asa ca mi-am dat seama ca daca tot nu am ce face, atunci macar sa injur de cat de frig era, lucru care am reusit cu succes.
intr-un final, o inceput sa se lumineze la orizont, si incet incet sa incep sa deslusesc formele din jur.


cu cat se lumina mai tare, se vedea mai bine parangul



intr-un final, dupa ce cu greeeu mi-am aprins si io doo tigari, o aparut si sorin la orizont, de dupa o creasta, si bagand o lumina calda si faina pe toate locurile mai inalte care erau in jur.


am coborat pe serpentine de-am luat micul dejun, o cafea, si inca o ora si-un pic de somn, dupa care am plecat incet incet catre casa, lasand in urma ultimu weekend in care nu o fost prea frig, si vremea o fost foarte faina si senina.

transalpina

bine v-am regasit la o noua editie a emisiunii "calator prin europa". ca doara suntem in UE. si in UE exista weekenduri, plus sarbatori legale la noi in tara, care, har Domnului ca-i post, avem cacalau. ei bine, nu era nici o sarbatoare legala cand am fost pe transalpina, numa o zi de sambata, si un plan pe care-l aveam deja facut de ceva vreme sa mergem o data acolo.
caz care, daca tot nu reusisem cu un weekend inainte sa urcam Bistricioru, ne-am dus fain frumos pe transalpina. Transalpina ii la ora actuala cel mai inalt drum din Romania, cu pasul Urdele aflat la 2145 de m, cu un asfalt proaspet turnat, neted, cu mici portiuni de maxim jumate de metru in care ii doar pietris, da nu stiu sa zic din ce cauza, ca nu prea ma pricep la drumuri si poduri.
se poate ajunge pe transalpina dinspre sebes, de unde ne-am dus si noi de fapt, trecant prin masivul Sureanu si pe langa lacu Oasa, ajungand in Obarsia Lotrului si tinand directia Ranca. partea de drum care ii peste sureanu nu ii asfaltata, da se lucreaza la el ce-i drept, si cu un pic de noroc, daca nu ploo, se poate merge cu o masina mica in sensu de joasa.


daca totusi nu are nimeni chef sa isi bage masina pe hartoape si sa-si sparga scutu, asa cum am facut io, atunci se poate merge pana in Petrosani, de acolo in directia Obarsia Lotrului, si cam cu 2 km inainte de a ajunge, se ia la dreapta, bineinteles, catre Ranca.
cand am ajuns sus, in prima parte a drumului, peisaju seamana usor cu cel din tibet. nu am fost niciodata in tibet, da cam asa imi imaginez io tibetu, adica usor arid, cu creste de munti in zare, si vant puternic.


am continuat drumu incet, prizand la fix asfintitu de soare si lasarea intunericului peste localitatile din vale, in timp ce la Ranca bate inca soarele.


am oprit apoi pe marginea drumului, sa admiram apusu de soare in timp ce mancam ceva pe portbagaju masinii, soare ce apunea catre munhtii Retezat si care se vedeau extraordinar de bine, ca intr-un final, sa capete totul o culoare rosie rosie, de parca eram pe marte.


dupa ce-am terminat mancat, am mers catre locu de cazare, unde am pus si noi capu pe perna si am mai stat la povesti inca muuulta vreme