Mont Blanc - partea 2

Ne-am trezit luni dimineata destul de odihniti, si in timp ce mergeam spre dusuri, deja ne tot dadeam capu pe spate sa vedem Mont Blanc si Aguille du Midi. Se vedea foarte frumos, era o zi buna meteo. Am bagat un mic dejun frugal, am platit la camping, pentru ca seara ajunsesem prea tarziu ca sa mai gasim pe cineva la receptie, dupa care am hotarat sa plecam inspre Tramway du Mont Blanc.
Citisem undeva ca exista un loc unde putem parca masina si-i gratuit, da nu mai stiam unde, asa ca ne-am dus sa intrebam. Am ajuns pe niste stradute pe ceva ce parea o pietonala, unde, daca tot era loc, am aprins avariile (semnul clasic de "pot parca oriunde"), l-am lasat pe Adi langa masina si ne-am dus pana in magazin sa ne cumparam o apa, paine si alte mici chestii.
Cand am plecat de la magazin, am trecut pe langa un Office Tourism, unde am intrebat daca prognoza se anunta ok, unde putem lasa masina, etc. Prognoza se anunta intr-adevar buna pentru ziua urmatoare cel putin, am fost informati ca putem lasa masina in statia din St. Gervais pe numele ei Le Fayet, unde parcarea este gratuita. Lucru bun de stiut, de altfel.

Asa ca ne-am proptit in parcare, si pentru ca tot mai era timp, am mancat rapid una asa, pe capota, ca niste cetateni de nadejde. Tot atunci ne-am adus aminte ca nu prea mai avem benzina la primusul pe care l-am primit de la Baiu, asa ca ne-am indreptat rapid spre cea mai apropiata statia peco, conform GPS-ului. L-am lasat pe Adi sa pazeasca locu de parcare, ca era fix unde te dadeai jos din tramvai, ca sa nu lasam vreo portita neacoperita. La statia unde am ajuns, surpriza, nu erau oameni. Era o statie in care bagai cardu, dupa care cardu iti zicea cati bani ai, tu alimentai, dupa care scoti cardu si totu-i in regula.
Numa bine ca si-asa nu ne trebuia decat maxim 1l de benzina, asa ca am bagat de 1,30 euro, si bucurosi am plecat ca nu tre sa dam explicatii de ce bagam benzina in pet si alte prostii. Cum am plecat, Liviu o primit mesaj ca de fapt o fost taxat cu o suma cam de 10 ori mai mare decat am folosit noi. Asa ca am tras la super marketul de langa, sa intrebam despre ce-i vorba. Am aflat astfel ca din cauza ca, cardul nu este in valuta, se blocheaza toate fondurile disponibile pe card, insa daca la intoarcere face o cerere de deblocare a banilor respectivi, totu ii in regula. Sa stiti in caz ca patiti ceva de genu.
Ne-am intors in gara, la fix sa mai avem vreo 20 de minute pana sa vina tramvaiu, timp in care am lejerit asa pe iarba.
Calatoria cu tramvaiu tine cam o ora si jumate, si urca pana la 2300 m. Biletu o costat 33 de euro dus-intors de om, cel putin in perioada asta.

Ii destul de abrupt, urcarea se face cu un tramvai electric cu cremaliera care suna tot drumu, bineinteles, lucru deloc deranjant ca parca te si adoarme pe de-o parte, plus ca se deschid niste peisaje absolut minunate. Pe drum sunt vreo 3 statii, daca bine retin, de unde se pot face trasee scurte si usoare in zona respectiva. Foarte frumos. Ultima portiune devine foarte foarte abrupta, am insemnat-o cu rosu mai jos, si ma minunam cum linia are 100 de ani deja de cand ii functionala, si ca mare treaba ingineria, io care nu prea pricep treburile astea de obicei.

                                   

Am ajuns la Nid d'Aigle, si am vrut sa mergem sa ne rezervam drumul inapoi, ca sa dam crez unor afise ce le vazusem in tramvai, si anume ca la intoarcere este necesar sa fie facuta rezervare. Domnul ne-o zis ca nu-i cazu, si am presupus ca asta se face doar mai tarziu in timpul anului, cand probabil numarul celor care urca cu tramvaiul creste simtitor.
De-acolo....la pas pana la refugiul Tete Rousse. Nu as stii sa zic cat costa o camera, am citit doar ca daca nu este facuta rezervare, costa 90 de euro locul (nu camera). Traseul nu-i foarte greu, da o devenit interesant cum incet incet eu cel putin mi-am depasit recordul de inaltime. Era foarte cald cand batea soarele, am urcat in tricou chiar daca era zapada, dar ce-i drept, cand era un pic de umbra, scadeau temperaturile cam cu 10-15 grade...

Am ajuns dupa vreo 3 ore, am montat cortul, ne-am imbracat (multumim Strindberg, minunate softshell-urile primite), si ne-am pus pe topit zapada ca sa facem un ceai, o supa la plic, plus sa avem apa pe a doua zi, cand urma sa urcam.
Ne-am mai plimbat prin zona refugiului, ne-am uitat spre Grand Culoir, portiunea despre care citisem ca-i mai expusa din cauza caderilor de pietre, pietre care intr-adevar cadeau des si cu sunet puternic. Ne mai uitam si la alte echipe, unii coborand, altii urcand spre refugiul Gouter, si pareau atat de mici ca nici nu ne dadeam seama pe unde exact vine ruta pe care trebuie sa urcam.
Am mai facut ceva poze (multumim Fortech, ne era foarte foarte greu fara ajutorul primit sa ajungem pana in punctul asta), ne-am uitat la cateva placute comemorative, din pacate, ale unor oameni care nu avusesera norocul sa mai aiba zile.

Ruta spre Gouter ar fi cea cu rosu, in linii mari. Portiunea mai expusa ii asigurata cu un cablu de metal, insa nu ii recomandata folosirea de zelb, cel mai bine ii printr-o caraba prinsa direct de cablu, cu coarda trasa fie prin caraba, fie dublu-8 in caraba. Noi am avut o semicoarda de 30 de metri, si-o fost numa buna.

Devenea deja ciudat faptul ca in vale luminile deja se aprindeau, iar pe noi inca ne batea soarele in fata si eram tot cu ochelarii de soare pe ochi, dar...frumos in acelasi timp.
Pe la 10 si ceva ne-am pus la somn, pentru ca urma ca la 1:30 AM sa ne trezim, ne imbracam, impachetam rapid ce avem, si s-o luam la pas spre varf.

Si cam asta o fost si cu ziua de luni.

Mont Blanc - partea 1

Iata ca ceea ce o pornit ca o simpla discutie cu Adi pe net, intr-o zi a anului trecut, foarte scurta, de genu:
 - hai ma sa merem la anu pe mont blanc!
- no hai ma!
a devenit o chestie foarte reala anu asta. Am inceput deja prin iarna sa citim tot felul de informatii al unora mai priceputi si mai umblati decat noi, care scriu mai bine si mai sexy, am adunat informatiile cap la cap, am facut si-un plan de bataie, si urma sa mai hotaram exact perioada, in functie de cum se prezenta prognoza meteo.
Prognoza care o zambit pe primu weekend din iulie, asa ca sambata 30 iunie, cu Adi si Liviu am luat-o la pas incet incet dinspre Sibiu inspre Chamonix, cu escala la Prebold, Slovenia, unde am vazut ca este un camping bun de dormit, ca era cam la mijlocu distantei.
Asa ca dupa ce-am finalizat cumparaturile in Sibiu, am plecat cantand spre Deva pe cei 45 de km de autostrada, dupa care am intrat chiar si-n Arad la Real sa mai luam mici chestii de final. Dupa Arad, spre Nadlac insa, era ceva blocaj, cred, ca drumu era deviat si-am petrecut 20 de km si 50 de minute intr-un mediu tipic rural si romanesc, desigur.

O data cu iesirea din tara la Szeged, ne-am urcat pe autostrada, si asa bine-am traversat Ungaria incat am ratat curba la dreapta inspre Slovenia, si-am intrat in Croatia. Chiar daca ne-o zis ceva vamesii maghiari cu "picsa" si cu "mentek o picsaba" si noi am priceput, ne-am facut ca nu suntem din localitate, am intors in granita, si ne-am indreptat spre Prebold.
Am stat la un camping intitulat Camp Dolina pe care-l recomand din plin, 7 euro/persoana/noapte, fara a se calcula cortul sau masina, un camping normal ca orice altul nu de la noi, cu dusuri, apa calda in permanenta, ba chiar domnu ne-o dat si 4 beri chit ca era tarziu, da si noi eram insetati.

Urmatoarea zi, duminica, ne-am trezit, am luat un mic dejun copios plus cate-o cafea, si-am luat azimut Chamonix. Pe drum, vazand ca suntem aproape de Ljublanja, am hotarat sa facem o halta mica, ca data trecuta cand am fost era noapte si n-am vazut mai nimic, plus ca stateam bine cu timpu. Am descoperit astfel o foarte frumoasa capitala, cocheta, aranjata, cu lume zambitoare care se plimba printr-un fel de piata de vechituri de-a lungul unui rau, cu cateva expozitii foto foarte faine, toate terminandu-se cu un burek cu branza pentru mine si cate unu cu carne pentru feciorii cu care eram.
Am alimentat la iesire din Ljublanja, ca sa nu fim nevoiti sa mai bagam si in Italia, unde-i mai scumpa motorina decat in Slovenia, plus au si taxa de autostrata. Vigneta ii 15 euro pentru o saptamana, si ii varianta minima posibila de cumparat. Am traversat Italia cu cateva opriri pentru cafea, plus am ratat o iesire de pe autostrada care ne-o costat 20 de euro, si-asa ca dupa o dreapta strategica ne-am trezit intr-un peisaj superb, in departare vazandu-se Mont Blanc-ul, iar satele pe langa care am trecut pareau a fi desprinse din poze, si nu invers.

Trecerea prin Tunnel du Mont Blanc dus-intors dinspre Italia o fost 51,60 de euro (dinspre Franta dus-intors ii 50, fara sa stiu de ce-i asa) si daca bine retin, ii valabil o saptamana, maxim 10 zile. In tunel, distanta minima de siguranta ii de 150 de metri, cu viteza minima de 50 km/h - maxim 70 km/h, o distanta totala de 11 km.
Am intrat in Franta tarziu spre seara, si cum am iesit, o doamna polisita ne-o tras pe dreapta. Nu am putut fi atent la inceput la ce o zis, vedeam in spate Aguille du Midi intr-o lumina rosie ca focul, si doar acolo imi erau ochii. Doamna ne-o intrebat doar ce nationalitate suntem, si ne-o anuntat ca in Franta ii obligatoriu ca si pasagerii din spare sa poarte centura de siguranta, lucru bine de stiut, sa nu riscam vreo amenda. Plus ca frumos din partea ei, dupa o experienta asemanatoare in 2009 la grainta cu Ungaria am luat o amenda faina, pentru ca nimeni n-o catadicsit sa ne informeze. Ma rog.
Am facut cateva poze catre Aguille du Midi, dintr-o parcare de la marginea drumului, ca prea era frumos, dupa care ne-am dus sa cautam un camping pe care l-am si gasit, si ne-am pus la somn, nu inainte de a ne mai uita o data inspre masivu ce statea in spatele nostru.

Si cam asta o decurs primele doua zile.

Lacul Zetea

Am fost la Zetea, ocazie cu care o fost frig si umed, numa bine sa se imbolnaveasca bine de tot cainele. Dar, tot am facut niste poze la rasarit si in juru lacului.