Nepal - spre lacuri inalte

Brakha - Manang - Siri Kharka - Tilicho base camp

     A doua dimineata pe care am prins-o in Brakha ne-o adus o zi senina, asa, cum scrie la carte, cu cer albstru si fara strop de nori. Asta cred c-o fost si motivu pentru care Kharma o avut semnal ca lumea la telefon, si ne-o zis ca vremea pare sa fie buna pentru urmatoarele zile, fapt care ne-o bucurat. Asta pentru ca aveam de gand sa mergem la Tilicho lake, dar doar daca ne permitea vremea si erau conditiile bune. 

     

     Asa ca dupa micul dejun, ne-am impachetat cat am putut de rapid, si am plecat in directia lacului, un grup compact din mai multe tari, si aici ma refer la faptul ca erau si Yotam, Sid si Jonathan cu noi. Nu aveam un plan foarte clar pentru ziua respectiva, asa ca am mers o bucata buna de drum impreuna, si am facut si un mic popas langa Manang, timp in care am tras o fuga pana sus in sat, sa vedem daca nu putem lua niste cartele de reincarcare si branza de yak. 

     Am coborat inapoi la bagaje, si am trecut incet pe langa lacu turcoaz ce-l vazusem cu o zi inainte cand am urcat catre ice lake, plus am avut o vedere superba asupra vaii dinspre unde veneam, cu Manaslu pe fundal. 

     Drumul o fost destul de lung, si pe alocuri solicitant, Marinel ramanand destul de des in spate, iar noi tot stand sa-l asteptam, asa ca la un moment dat baietii ne-o zis ca ei merg mai in repede, deoarece voiau neaparat ca sa ajunga in aceeasi zi la Tilicho base camp, pe cata vreme noi nu aveam nimic propus exact, tot ce stiam era ca vrem sa ajungem minim la Siri Kharka. Asa ca le-am dat niste slanina si doi carnati, si am primit la schimb niste branza de yak, ne-am strans mainile, si-am convenit ca s-ar putea ca sa ne mai vedem pe traseu. 

     Drumul ne-o dus incet la deal peste niste vai adanci, peste poduri, am ajuns si-n Khangsar unde am fost tentati sa ne oprim la un ceai, dar am tinut pasul constant si am ajuns la Siri Kharka, fix la primul hotel pe dreapta. Ne-am oprit sa-l asteptam pe Marinel acolo, si sa vedem ce sa mai facem, daca sa continuam sau nu, in functie de cum se simte fiecare. 

     Dupa ce-o ajuns si Marinel, am aflat ca el nu se mai simtea in stare sa ajunga in ziua respectiva la base camp, si nici nu se simtea foarte ok chiar si a doua zi sa mergem si sa urcam pana la lac, asa ca ne-o zis ca el ramane acolo la hotel, iar noi sa continuam drumul. Liviu si-o lasat surplusul de bagaj (lucru care inca nici acum nu stiu de ce nu l-am facut si noi restul), si am mers sa comandam cateva portii de mo:mo, sa ne intremam putin dupa drum, si am mancat intr-un loc cu o priveliste foarte faina catre masivul Annapurna pe de-o parte, si bucati de carne de yak la afumat pe de alta. 

     Dupa ce am mancat, am luat-o rapid la pas catre Tilicho base camp, un drum care o fost foarte fain, printr-o zona foarte foarte arida, cu portiuni in care eram avertizati ca s-ar putea sa pice pietre si bolovani, iar cararea era foarte ingusta, cu aproximativ 1000m diferenta de nivel catre partea in care daca am fi cazut, n-ar fi fost foarte placut. 

     Am ajuns la lac cu putin inainte sa se lase seara, si ne-am cazat impreuna cu baetii care ajunsesera cu vreo 2 ore inainte noastra acolo. Ne-am bucurat ca am reusit ca totusi sa ne mai vedem si sa facem inca o bucata de traseu impreuna, cel putin, si cred si acum ca ala o fost un moment de cotitura intre noi, pentru ca daca pana atunci ne-am facut planurile individual, iar apoi discutam sa vedem daca in principiu facem la fel, din momentul ala mai departe absolut tot ce o insemnat decizii, ce si cum sa facem, am facut-o impreuna. 

     Seara am petrecut-o cu 3 refill-uri la porta de Dal Bhat pe care am comandat-o, un ceai, si plecat la culcare in jur de ora 8, pentru ca a doua zi urmam sa ne trezim la 5, sa mancam si sa plecam catre lac, apoi inapoi la Marinel si la hotelu lui fain. Zic asta pentru ca, camera unde am stat noi avea niste gauri prin care puteai baga pumnul catre exterior, fara sa fie incalzire in vreun fel, ca peste tot pe unde am stat de altfel, asa ca o fost foarte firesc sa ne imaginam ca cel putin el, Marinel, se huzureste in mai mult lux decat noi la hotel. 

Nepal - carari paralele

Brakha si Ice Lake

     Asta am gasit urmatoarea dimineata cand ne-am trezit. Un peisaj plin de alb, oriunde te uitai, cu ceata si cu ninsoare care inca cadea. Asa ca dintr-o data, ne-am simtit cam dezumflati. Nu vazusem totusi inca prea multi munti, asa cum sperasem si cum ne asteptam ca deja s-o fi facut. Din Upper Pisang ar fi trebuit sa avem o foarte buna vedere asupra lui Annapurna II si a inca catorva varfuri. Si tot ceea ce vedeam, era ceata si fulgi.
     Asa ca, usor dezamagiti, am luat un mic dejun frugal si am mai urcat un pic pana la manastirea in care fusesem cu o seara inainte, insa n-am mai intrat. Ne-am intors la hotel, ne-am facut rapid bagajele, si-am hotarat sa mergem catre Brakha prin ruta de jos. Ruta de sus ar fi fost un pic mai solicitanta insa cu privelisti mult mai impresionante, dar, deoarece ningea si era ceata...la ce bun sa fi mers pe acolo?
     Jonathan, Sid si Yotam au plecat inaintea noastra, urmand ca sa ne reintalnim cu totii in Brakha, si sa stam la acelasi hotel. Drumul pana acolo o fost doar un mers asa...lent si plictisiti si ud, in care n-am vazut mare lucru, decat un grup de japonezi care mergeau unul in spatele celuilalt chit ca drumul era foarte lat.
     La intrare in Brakha, pe partea stanga chiar primul hotel, o doamna ne-o zis ca prietenii nostri au ajuns deja si ca putem sa stam acolo. Am crezut ca zice doar asa, insa era adevarat, asa ca evident ca ne-am oprit in acelasi loc. Iar in ziua respectiva nu am facut altceva decat sa stam in sala de mese langa soba, pentru ca afara ba ningea, ba ploua. Ah, si sa mancam! Relativ mult, daca ne luam dupa nota de plata.

     Urmatoarea dimineata, cand ne-am trezit, cerul parea ca se mai curata. Ne-o fost destul de greu sa aflam date despre vreme, deoarece nu aveam net deloc, iar Khorma, baiatul cel mare al sefilor, care vorbea foarte bine engleza, ne-o zis ca nici netul lui de pe abonament nu merge prea grozav, si nu poate afla informatii despre vreme. Ne hotarasem oricum sa stam 2 nopti in locul asta, oricum, ca sa ne mai aclimatizam, asa ca pentru ziua respectiva, ne-am hotarat sa urcam pana la Ice Lake. Aveam varianta sa mergem si pana la Milarepa Cave, adica pestera calugarului Milarepa, care aparent o fost singurul calugar care o reusit vreodata sa leviteze, conform traditiei/legendelor locale. Am optat totusi pentru lac, care-i la o altitude de 4500 m, ca macar numa bine mai ne miscam si dam si noi din picioare si ne obisnuim cu aerul mai rarefiat. In spate incepea sa bata soarele pe Annapurna III, asa ca ne-am dus sa ne facem bagajul cat mai mic cu putinta.

     Drumul spre lac pornea fix de vizavi de unde stateam, cu trecere pe langa manastirea locala si cateva case, dupa care o lua pieptis la deal. Pe masura ce inaintam, ceru s-o tot deschis, si am putut in sfarsit sa ne bucuram de motivu pentru care ne-am dus in Nepal: munti! Ne-o dat tarcoale si unele din cele mai mari pasari pe care le-am vazut pana acuma, si ma bucur ca n-o decis ca am fi hrana pentru ei.

Am ajuns la un moment dat pe un platou unde ne-am oprit sa ne mai tragem usor sufletul, sa bem niste apa, si sa mai fac niste poze, loc de unde vedeam catre Manang si lacul turcoaz de langa, Roc Noir si La Grande Barriere plus toata valea de jur imprejur.

     Am continuat asadar sa urcam, insa dupa vreo 40 de minute vremea n-o mai tinut cu noi, si norii s-o adunat din nou, destul de jos, amenintand iar cu o furtuna. Asa ca ne-am decis sa nu mai urcam pana la lac, eram pe la 4200-4300 deja si am considerat ca am facut o tura buna pentru ziua respectiva, asa ca am mai facut cateva poze si ne-am intors la hotel. La scurt timp dupa ce-am ajuns o inceput din nou sa ploua si sa ninga, asa ca restul zilei l-am petrecut iar in camera de zi. Mai spre seara am mers pana la posta locala, de unde am trimis cateva vederi, am mancat o felie de tort de ciocolata si ne-am intors la hotel unde am mai povestit cu niste cehi care stateau si ei la acelasi hotel cu noi, am mai zis 3 bancuri proaste, si i-am facut poze surorii lui Khorma, care mai venea din cand in cand langa soba.

     Tot in seara respectiva ne-o povestit un cuplu de francezi cum o incercat sa afle despre prognoza meteo din Manang, de la centrul de informare turistica, unde tipul care era de servici o ridicat din umeri si-o zis ca nu are nici cea mai mica idee despre cum va fi vremea, iar la incercarea francezului sa ii explice ca totusi acolo ii centrul de informare turistica, si ei exact asta ar trebui sa faca, sa informeze, reactia sa o fost ca ii adevarat, dar el tot nu stie cum va fi vremea. Asa ca am ras despre cat de adevarat poate fi ceea ce citisem in mai multe locuri pe net, si anume ca in Nepal nimeni nu se grabeste, am facut o expunere de tatuaje a celor prezenti la masa, si ne-am dus la somn cu sperante de vreme buna pentru zilele ce urmeaza.