Friday, December 4, 2015

Nepal - carari paralele

Brakha si Ice Lake




     Asta am gasit urmatoarea dimineata cand ne-am trezit. Un peisaj plin de alb, oriunde te uitai, cu ceata si cu ninsoare care inca cadea. Asa ca dintr-o data, ne-am simtit cam dezumflati. Nu vazusem totusi inca prea multi munti, asa cum sperasem si cum ne asteptam ca deja s-o fi facut. Din Upper Pisang ar fi trebuit sa avem o foarte buna vedere asupra lui Annapurna II si a inca catorva varfuri. Si tot ceea ce vedeam, era ceata si fulgi.
     Asa ca, usor dezamagiti, am luat un mic dejun frugal si am mai urcat un pic pana la manastirea in care fusesem cu o seara inainte, insa n-am mai intrat. Ne-am intors la hotel, ne-am facut rapid bagajele, si-am hotarat sa mergem catre Brakha prin ruta de jos. Ruta de sus ar fi fost un pic mai solicitanta insa cu privelisti mult mai impresionante, dar, deoarece ningea si era ceata...la ce bun sa fi mers pe acolo?
     Jonathan, Sid si Yotam au plecat inaintea noastra, urmand ca sa ne reintalnim cu totii in Brakha, si sa stam la acelasi hotel. Drumul pana acolo o fost doar un mers asa...lent si plictisiti si ud, in care n-am vazut mare lucru, decat un grup de japonezi care mergeau unul in spatele celuilalt chit ca drumul era foarte lat.
     La intrare in Brakha, pe partea stanga chiar primul hotel, o doamna ne-o zis ca prietenii nostri au ajuns deja si ca putem sa stam acolo. Am crezut ca zice doar asa, insa era adevarat, asa ca evident ca ne-am oprit in acelasi loc. Iar in ziua respectiva nu am facut altceva decat sa stam in sala de mese langa soba, pentru ca afara ba ningea, ba ploua. Ah, si sa mancam! Relativ mult, daca ne luam dupa nota de plata.



     Urmatoarea dimineata, cand ne-am trezit, cerul parea ca se mai curata. Ne-o fost destul de greu sa aflam date despre vreme, deoarece nu aveam net deloc, iar Khorma, baiatul cel mare al sefilor, care vorbea foarte bine engleza, ne-o zis ca nici netul lui de pe abonament nu merge prea grozav, si nu poate afla informatii despre vreme. Ne hotarasem oricum sa stam 2 nopti in locul asta, oricum, ca sa ne mai aclimatizam, asa ca pentru ziua respectiva, ne-am hotarat sa urcam pana la Ice Lake. Aveam varianta sa mergem si pana la Milarepa Cave, adica pestera calugarului Milarepa, care aparent o fost singurul calugar care o reusit vreodata sa leviteze, conform traditiei/legendelor locale. Am optat totusi pentru lac, care-i la o altitude de 4500 m, ca macar numa bine mai ne miscam si dam si noi din picioare si ne obisnuim cu aerul mai rarefiat. In spate incepea sa bata soarele pe Annapurna III, asa ca ne-am dus sa ne facem bagajul cat mai mic cu putinta.







     Drumul spre lac pornea fix de vizavi de unde stateam, cu trecere pe langa manastirea locala si cateva case, dupa care o lua pieptis la deal. Pe masura ce inaintam, ceru s-o tot deschis, si am putut in sfarsit sa ne bucuram de motivu pentru care ne-am dus in Nepal: munti! Ne-o dat tarcoale si unele din cele mai mari pasari pe care le-am vazut pana acuma, si ma bucur ca n-o decis ca am fi hrana pentru ei.





Am ajuns la un moment dat pe un platou unde ne-am oprit sa ne mai tragem usor sufletul, sa bem niste apa, si sa mai fac niste poze, loc de unde vedeam catre Manang si lacul turcoaz de langa, Roc Noir si La Grande Barriere plus toata valea de jur imprejur.














     Am continuat asadar sa urcam, insa dupa vreo 40 de minute vremea n-o mai tinut cu noi, si norii s-o adunat din nou, destul de jos, amenintand iar cu o furtuna. Asa ca ne-am decis sa nu mai urcam pana la lac, eram pe la 4200-4300 deja si am considerat ca am facut o tura buna pentru ziua respectiva, asa ca am mai facut cateva poze si ne-am intors la hotel. La scurt timp dupa ce-am ajuns o inceput din nou sa ploua si sa ninga, asa ca restul zilei l-am petrecut iar in camera de zi. Mai spre seara am mers pana la posta locala, de unde am trimis cateva vederi, am mancat o felie de tort de ciocolata si ne-am intors la hotel unde am mai povestit cu niste cehi care stateau si ei la acelasi hotel cu noi, am mai zis 3 bancuri proaste, si i-am facut poze surorii lui Khorma, care mai venea din cand in cand langa soba.









     Tot in seara respectiva ne-o povestit un cuplu de francezi cum o incercat sa afle despre prognoza meteo din Manang, de la centrul de informare turistica, unde tipul care era de servici o ridicat din umeri si-o zis ca nu are nici cea mai mica idee despre cum va fi vremea, iar la incercarea francezului sa ii explice ca totusi acolo ii centrul de informare turistica, si ei exact asta ar trebui sa faca, sa informeze, reactia sa o fost ca ii adevarat, dar el tot nu stie cum va fi vremea. Asa ca am ras despre cat de adevarat poate fi ceea ce citisem in mai multe locuri pe net, si anume ca in Nepal nimeni nu se grabeste, am facut o expunere de tatuaje a celor prezenti la masa, si ne-am dus la somn cu sperante de vreme buna pentru zilele ce urmeaza.

1 comment:

  1. Man, cand (re)citesc asta realizez cat noroc am avut noi cu vremea... Practic in fiecare dimineata am prins senin sticla, pe dupamasa se mai adunau cativa norisori si a doua zi o luam de la capat.

    ReplyDelete