Wednesday, December 16, 2015

Nepal - cu pasi mici spre pasul mare

Ledar - Thorong phedi - Thorong la high camp


     Cand m-am trezit la Ledar si-am privit de jur imprejur, am vazut doar negru. Pentru ca aveam gluga de la sacul de dormit peste ochi. Asa ca am dat-o jos fain frumos, am iesit din sac, m-am incaltat si imbracat, si-am iesit afara in drum. Varfurile de jur imprejur, de la Annapurna III la Chulu si chiar si catre trecatoare incepeau sa se inroseasca, semn ca sange fusese varsat cu o seara inainte. Hopa, asta era daca am fi fost in alta tara, dar ce sa fac io daca tot la asta m-am gandit cat timp priveam in jur?!








     Evident, cum putea arata altfel programul decat mic dejun si inapoi la eternul impachetat de bagaj. In tot timpul asta n-am putut sa nu o observ pe doamna care tremura din toate incheieturile de la cat de frig ii era in timp ce statea in geam ca sa se incalzeasca de la soare. Care o aparut intr-un final, cu putin timp inainte sa plecam.
     Iar plecatul l-am amanat o vreme, pentru ca in seara de dinainte Marinel o tocmit un porter care sa-l ajute pana sus in pas cu bagaju. Porter care o fost cu o seara inainte la noi, ocazie numa buna sa ii zicem ca noi la ora 8 plecam, asa ca ne vedem la 8 dimineata. Lucru stabilit perfect intre noi cu un dat din cap ferm. Dar, evident, cum in Nepal nimeni nu se grabeste, la ora 8 nu era nimeni prezent. Nici la 8:15. Si nici la 8:30. Incepeam sa ne gandim ce si cum sa facem, si am luat in calcul varianta sa impartim bagajul lui intre noi, si cumva, cu greu o sa-l ducem pana sus. Insa doamna ne-o zis ca putem sa stam linistiti ca o sa apara, ca ea-l stie pe om, si ii intr-o familie buna si o sa se tina de cuvant. Asa ca putem sa plecam ca o sa vina el, si o sa urce cu bagajul.
     Asta nu o fost un lucru care sa ne linisteasca, avand in vedere obisnuinta de acasa cu chestiile de incredere in oameni pe care nu i-ai vazut niciodata, da alta varianta nu era. Asa ca am plecat fara bagajul lui Marinel, sperand ca totusi sa apara, si ne-am zis ca daca chiar nu apare, ne intoarcem vreo 2-3 feciori dupa el, si cumva tot il dovedim in ziua respectiva sa-l ducem pana in high camp.
     Drumul spre Thorong phedi o fost frumos, pe niste carari inguste, cu yaci ce pasteau pe pantele foarte abrupte, fiind intrerupti din cand in cand de oameni ce coborau din pas calare, probabil porteri ce fusesera cu clientii lor si cu bagajele acestora.






     La Thorong phedi ne-am oprit doar cat sa bem niste apa si sa ne tragem sufletu, dupa care ne-am incordat sa mai urcam cei aproximativ 400 de metri diferenta de nivel catre high camp. Nu ca ar fi mult, dar eram deja la 4500 si am facut distanta de 1,5 km in o ora buna.
     In high camp exista o singura posibilitate de cazare, pentru ca ii doar un hotel, care are foarte multe camere si poate caza in jur de 200 de oameni concomitent. Si tot aici ii unu din putinele locuri in care nu prea poti negocia mare lucru, pentru ca alta varianta oricum nu exista. Nu zic asta din cauza ca am fi incercat s-o facem, dar cred ca cumva nici nu ne-o trecut prin cap din motivu de care ziceam.
     Asa ca ne-am cazat fain frumos, am mancat de-amiaza si-am urcat pe-un tzanc ce era in spatele cabanei, sa vedem cum se vede peisajul. Ne-am si bucurat una buna ca l-am vazut din sala de mese pe porterul lui Marinel ca o aparut majestuos cu rucsacu in spate, urcand lejer si povestind cu alti oameni.
     Si fain s-o si vazut! Cu micul Thorong phedi undeva la poale, cu niste pereti impresionanti langa noi si am avut noroc chiar sa vedem si Roc Noir cu Annapurna I departe de tot undeva catre sud. Asa ca am stat vreo 2 ore acolo, unde am puscat si-o fecioreasca de pe mures la fluier, poze si in general bucurat pe priveliste.














     Am coborat pe urma la cabana, unde am avut parte de prima tura de whist jucata din cele foarte multe care o urmat in restul excursiei, joc care ne-o facut sa ramanem ultimii in sala de mese, restul oamenilor plecand destul de devreme la somn din cauza c-aveau planuri mari de trezit si plecat a doua zi la 6. Vremea se stricase destul de mult in seara aia, era innorat bine si s-o facut si frig, asa ca optimismu n-o fost la cote maxime da ne-am zis ca sigur o sa fie bine urmatoarea zi. Si cu un drum, ne-am decis ca n-are sens sa ne trezim asa de devreme cum o fac ceilalti, pentru ca oricum vom fi nevoiti sa umblam in rimtul in care il impun cei care merg mai incet, asa ca mai bine sa profitam de somn ceva mai mult, si sa o luam din loc la ora 8, mai putin Marinel care era legat de programul porterului sau. Asa ca ne-am hotarat ca asa sa-i ramana numele si intelegerea, si ne-am bagat fiecare in patu lui la somn.


No comments:

Post a Comment