Ne-am trezit dimineata la base camp pe la vreo 5, dupa o noapte in care am dormit destul de rau. Ne-am pus noi la 8 in pat, ca gainile, dar somnu numa nu mai aparea. Plus ca, impreuna cu Liviu, aveam impresia ca ceva soareci sau alte rozatoare ne umbla pe sub pat, insa de fapt aveam pulsu foarte ridicat, din cauza altitudinii. O fost prima data cand am dormit la 4000m.
Asa ca ne-am dus in camera de zi sa mancam micul dejun, ocazie cu care am aflat ca daca tot nu avem de gand sa mai stam o noapte acolo, trebuie sa ne luam bagajele din camera. Si cum n-am vrut sa le caram cu noi, si deci sa mergem cat mai usor, am lasat prin pungi ce am putut, si am luat-o incet spre lac.
Iar cand zic incet, chiar ma refer ca am mers incet, din nou, din cauza altitudinii. Dar o fost un drum fain, iar cand in sfarsit am ajuns la lac, nu ne-am putut abtine sa nu celebram asta ca si cum am fi in cam ca la Poiana Brasov sau la Padina. Nu am reusit sa facem mici si nici sa cantam o manea, da am facut sa para ca si cum am facut-o.
Lacul ii situat la 4919m, iar noi eram cam pe la 5000 de unde am facut pozele. Am crezut ca-i cel mai inalt lac din lume, insa dupa o atenta cercetare pe net, am aflat ca nu-i deloc asa. Iar ceea ce intr-adevar il face atat de frumos ii apa albastru inchis inconjurat de atat alb, si de si mai impresionanta La Grande Barriere. In anii 50 o expeditie franceza condusa de Maurice Herzog incerca sa faca prima ascensiune a unui varf de peste 8000 de metri, si incercau sa urce pe Dhaulagiri. O fost o expeditie nereusita, asa ca avand la indemana o harta indiana, din cate am inteles, credea ca pot incerca o ascensiune pe Annapurna dinspre Tilicho lake. Asa ca doi dintre ei au pornit catre lac iar altii doi in Manang sa faca rost de provizii. Cei care au ajuns la lac, au dat de un perete imens de stanca si gheata, peste care nu aveau nici o sansa sa treaca, pe care l-au numit La Grande Barriere, iar tancul din capatul sau Roc Noir, din cauza culorii negre a stancii si a faptului ca ii atat de abrupt incat zapada nu sta niciodata.
Asa ca dupa ce am mancat niste slanina cu branza de yak, am stat sa ne bucuram de peisaj, sa facem cateva poze si sa ne minunam, dupa care am inceput sa coboram catre base camp, de unde ne-am luat bagajele si pranzul, si ne-am intors la Siri Kharka si la Marinel. Ne-am cazat iar restul zilei l-am petrecut uscand haine, band ceai si odihnindu-ne. Spre seara am avut parte si de un apus foarte frumos, cu lumina portocalie cazand pe Manaslu si pe norii de deasupra de Annapurna III, care era chiar langa noi.
Asa ca dupa pozat, am mai stat la o tura de povesti cu grupul de cehi cu care ne-am reintalnit si cu doo fete din Australia care ne-o facut cadou un pachet de carti de joc ce ne-o fost foarte de folos din seara urmatoare.
No comments:
Post a Comment