Wednesday, December 2, 2015

Nepal - la inceput de circuit

Besishahar - Chame - Upper Pisang

     Rasariturile si apusurile nu-s la fel in Nepal cum is cel putin in Romania, sau oriunde altundeva am fost io pana acum. Cred ca din cauza ca-i mai la sud, iar din motivul asta, nu prea exista blue hour si golden hour, cand lumina ii frumoasa si numa buna de pozat. Ii intuneric, apoi dintr-o data ii lumina, si inca dintr-o data apare soarele. Sau poate alt motiv, habar nu am, dar am urmarit si rasarituri si apusuri, si nici unu n-o parut sa fie cunoscut, in termenii pe care-i stiu io.
     Asa o fost si a doua zi dimineata cand ne-am trezit la Besishahar. Nu vedeam soarele inca, dar era destul de lumina, se auzeau animalele din padure si doamnele ne faceau deja micul dejun la poalele unui bananier. Asa ca ne-am spalat si-am coborat, gasind-o pe Sadu melancolica in geam, asteptand sa manance si pe bunica ei privind la un mtv local, fiind absorbita de fiecare videoclip in parte.





     Dupa micu dejun ne-am pregatit de imbarcare si de mers spre Chame. Baietii o tratat pe parcursul diminetii cu soferii, si ne intelesesem initial la 20$ de om, dar cand am dat o tura pana la magazin sa ne mai luam o apa si niste paine am observat pe unii rusi cu care am stat la acelasi hotel cat erau de inghesuiti in bena unei masini, iar lucru asta ne-o cam infricosat. Asa ca am convenit sa mai dam in plus 5$ de caciula, insa sa fim doar noi 5 bucati oameni in spate, lucru cu care o fost de acord si ei.
     Si dusi am fost. 60 de km in 9 ore! Cel mai lung si offroad si zguduit si inghesuit si frumos drum pe care am fost. Practic, daca eram sa fim dedicati circuitului, ar fi trebuit sa facem si portiunea asta de drum pe jos, dar nu-mi pare rau ca n-am facut-o, din cauza ca oricum o mai fost masini pe drum, si nu am tinut mortit sa inghitim praful de pe urma lor. Dar vaile imense si versantii foarte inalti care se inaltau de peste tot ne-o impresionat foarte tare. In general totul ii imens si gigantic, si oriunde ne intorceam vedeam ceva de dimensiuni impresionante.
     Soferul o oprit in mai multe locuri, doar ca sa mai manance ceva sau sa bea un ceai, iar asta ne-o dat si noua motive sa ne mai miscam picioarele sau sa le mai dam bomboane copiilor.













     Pe masura ce-am urcat, norii erau tot mai desi si densi, asa ca atunci cand am oprit la un restaurant pe drum, am putut sa ne dam seama doar dintr-o poza ca ar fi trebuit ca de acolo sa vedem Manaslu. Asa ca am asteptat o vreme, timp in care ne-am conversat cu o gagica care o urlat dupa noi pe drum ca de ce suntem in masina in loc sa umblam. I-am explicat ca nu prea avem atat timp cat ne-am dori la dispozitie, si drept sa zic, nu o parut sa inteleaga cum vine asta. Ne-o zis ca o cheama Yan Chuen si ca-i un nume de provenienta tibetan. Si ne-o tinut companie o vreme, si am lasat-o intr-un foarte frumos cadru, probabil sa urle dupa altii la fel cum o facut-o si cu noi.









     Drumul o mai tinut cateva ore pana am ajuns la Chame, facandu-se deja noapte bine de tot, iar noi tot stand in bena masinii. Dar, la ultimul tourist check la care am oprit, am avut norocul sa vedem deja un perete mare si impresionant in lumina lunii, si-un varf ce iesea in evidenta. Cei de acolo ne-o zis ca vedem Annapurna II in fata, si o fost foarte impresionant sa vad pentru prima data un varf ce se apropie de 8000. Si tot acolo am aflat ca mai este un grup de romani pe traseu, ce trecusera inainte de noi cu cateva ore.
Cand am ajuns, soferul o tras direct la un hotel, asa ca n-am mai mers sa intrebam in alta parte. Si bine am facut. Asa ca am tras acolo, la Eagle Eye Hotel unde l-am cunoscut pe Kenshar, care o fost gazda si bucatarul nostru pentru seara. Si cu ajutorul lui am facut cunostiinta cu mo:mo si fried noodles, asa ca i-am returnat lui si prietenilor sai favorul si le-am facut cunostiinta cu tuica. De pruna si nu numa. Iar dupa cina, am facut cateva poze la peretele impunator din spatele hotelului, si am parcat.




     Ne-am trezit in urmatoarea dimineata in zgomotul atat de specific nepalez, in care toata lumea isi desfunda nasul si gatul, deodata. Am dat de-o zi senina si frumoasa afara, cu peretele din spate luminat de soare foarte frumos, si cu Manaslu prins in nori in departari, lucru ce l-am vazut din curtea de peste drum de unde stateam.





     Ne-am luat micul dejun si-un ginger lemon tea, foarte gustoase din nou multumita lui Kenshar, si am luat-o la pas, cu destinatia Upper Pisang in minte. Drumul duce prin niste vai foarte faine, mari si late, cu o apa albastra si calcaroasa peste care am trecut de multe ori peste punti, in genera lasandu-ma foarte impresionat de amploarea locului. Ne-am oprit pe drum la un popas unde doua doamne faceau samosa, asa ca am stat frumos pana o prajit cateva bucati, pe care le-am servit cu un sos foarte foarte picant. Mai sus de ele am gasit 3 batranei tibetani cu suveniruri, de la care am facut ceva cumparaturi in timp ce unul din ei era langa un foc, facandu-si rugaciunea. Am vrut sa-l pozez, da n-am vrut sa-l intrerup din concentrare, asa ca am renuntat, dar imi aduc aminte cu placere de el.



















     Pe nesimtite, asa, am ajuns in Upper Pisang, un sat ingust si frumos, in care aproape nici o casa nu ii construita fara cativa piloni de sustinere, deoarece nu este atata loc drept. Era in continuare innorat, asa ca am aflat ca daca era totul frumos, si de-aici ca si de pe drum, am fi putut vedea Annapurna II. Dar vremea n-o tinut cu noi, si nu l-am vazut deloc cat am stat acolo.
     Hotelul Annapurna, hotelul unde am stat, era aproape de o manastire, asa ca am urcat pana acolo spre seara, impreuna cu Liviu si Nicu, si am stat o jumate de ora buna la vecernie sau ce o fi fost. Ii foarte faina o slujba din asta, cel putin ca niciodata am avut rabdare sa stau o jumate de ora buna, lucru care cu greu reusesc intr-o biserica ortodoxa.
     La intoarcere ne-am intalnit si cu o parte din romanii de care stiam ca-s pe traseu, fiind un grup din Bucuresti impreuna cu ghidul lor, cred, un tip pe nume Costin. Doar ce ne-am salutat si am schimbat cateva vorbe, dupa care am intrat inapoi in hotel.












     Restul serii l-am petrecut la masa in camera principala, si o fost un punct asa...de turnura as putea zice. Pentru ca aici am cunoscut 3 tipi, care nici unu nu avea nici o legatura cu altul, un canadian, un indian si un israelian, care la randul lor pornisera sa faca circuitul asta individual, si se cunoscusera pe traseu. Asa ca am incercat sa jucam un joc de carti impreuna, am facut ceva schimburi culturale tuicomine si am socializat si cu un nepalez care era neam cu gazdele noastre.
     Tipul asta s-o imbatat rau de tot, dar inainte de a fi beat ne-o povestit cum fiul lui, in varsta de 12 ani ii un calugar la ceva manastire mare in Tibet, fiind reincarnarea unui alt calugar, ne-o povestit cum l-o ales pe fiul lui ca fiind reincarnat, cum de cand era mic tot timpul zicea despre viata lui anterioara, si ca el n-o vrut ca fiul lui sa fie calugar, dar toata familia l-o rugat sa-l lase, ca sa nu i se intample ceva rau in viata urmatoare. Ne-o zis ca are un bar si-un club in Thamel, si neaparat sa-l cautam cand ne intoarcem in Kathmandu, ca sa ne distram impreuna. Intr-un final, tot mai beat fiind (lucru la care am ajutat si noi, cu tuica, ce-i drept) s-o dus la somn, zicandu-ne ca daca in dupa-amiaza aia ii asa innorat, a doua zi sigur o sa ninga. Dar ne-am zis ca sigur vorbeste prostii, ca toate celelalte, si ne-am dus si noi la somn.


1 comment:

  1. Pai si o nins a doua zi? Ne lasi asa in suspans...

    ReplyDelete